Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

26
Constantin Hrehor
cât şi din grupele mobile, erau chiar militari marcaţi de încercuirea
Crimeii...
C.H.: Aţi fost şi Dvs. în acel infern! Cum aţi ieşit teafăr
Gv.V.: Drept spuneţi, că acolo a fost iadul pe pământ... Puţini au
scăpat de acolo. Pe mine m-au scos nemţii cu un avion gigantic, cu şase
motoare. Parcă le văd şi acum, avioane doborâte, vapoare scufundate,
strigăte, moarte... Au fost salvate doar 10% din efectivele regimentelor
prezente în luptă. Celor vii li s-au dat câte două luni de concediu. Dintre
aceştia, amestecaţi cu bucovinenii, s-au alcătuit companiile amintite.
Trebuie să deschidem o paranteză necesară, să evoc pe scurt momentul
evacuării comunelor Straja, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Vicovu de
Sus, Vicovu de Jos, Voitinel, Suceviţa, Voievodeasa, Solea, Marginea;
suferind strategia liniei frontului rusesc, au fost obligate să-şi trimită
locuitorii în evacuare. Li s-a spus locuitorilor să nu se deplaseze prea
departe, să rămână în spatele liniei de front. Dar locuitorii, cunoscând bine
ce vrăjmaş ingrat au în faţă, amintindu-şi momentele Muscalineasa, anul
sângelui 1916 şi suferinţele de sub pajura austriacă şi sălbăticia moscalilor,
au luat drumul pribegiei. Li s-a poruncit: „Luaţi-vă în căruţe alimente,
luaţi-vă vitele, tot, şi lăsaţi uşile descuiate." Sigur că în căruţe nu au pus
icoane, nu au pus perne, plapume, ci saci cu porumb, cu cartofi, cu de-ale
gurii. După căruţe erau legate vitele; pentru că vitele şi caii erau
rechiziţionate, rămânând puţine în sate, se uneau câte două-trei familii la o
singură căruţă, înghesuindu-şi la un loc nevoia. S-au aciuat în zona
Botoşanilor, la peste o sută de kilometri. Oamenii şi sărăcia lor au fost
jefuite de către ruşii cu apucături primitive; bietele femei, fetele şi nevestele
stăteau ascunse prin păduri. Cei evacuaţi au stat pe pământul altora timp de
şase luni, până la 23 august... S-au întors la casele lor cu traista goală-n
spate; căruţele le-au fost luate cu tot calabalâcul amărât, le-au fost junghiate
vitele, furaţi caii, prihănite fetele... Bine zice poetul temniţelor, Radu Gyr,
că neam barbar sunt cei crescuţi în stepă...
Amintesc aici un episod care nu ştiu dacă e consemnat undeva:
atunci, pe câmpul dinspre Rădăuţi, pe drum, au fost întâlnite trei căruţe ale
mănăstirii Suceviţa, care între altele evacuau un frumos policandru aurit.
Obiectele de valoare ale muzeului, ca o măsură de prudenţă impusă de
evenimente, au fost duse în alte mănăstiri, dacă nu chiar prin Râmnicu
Vâlcea... Sub policandrul acela atârna un ou de struţ, care se desfăcea şi se
înşuruba; în interior se păstra o preţioasă cosiţă din părul Doamnei
Elisabeta Movilă trimis printr-un sfetnic credincios din exilul turcesc atunci
când, potrivit cronicarului, a zis „boieri, necinstitu-m-au păgânii". Când au
văzut ruşii în căruţa mănăstirească policandrul, s-au repezit ca sălbaticii,
strigând „zlota, zlota", aur, aur, şi i-au rupt braţele, distrugându-l...
C.H.: E pitoresc acest ocol. Şi dă contur apăsat bravilor eliberatori