Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
barajul de la Porţile de Fier. M-am oprit acolo, am stat un an. Am fost
descoperit, eram în pericol. Am fugit şi m-am angajat pe un şantier lângă
Craiova, la Işalniţa. Dar să mai scrieţi o frază:
Nataliţa era deja cu Gheorghe. Oamenii de la mănăstire, mulţi dintre
muncitori, erau din comuna Măriţeia. Erau aproape cu toţii ucraineni.
Grozav ţineau la mine aceşti ucraineni, toţi. M-au luat deoparte şi mi-au
spus:
- Dle Vatamaniuc, cumpără material, cărămidă, ciment, adă câteva
căruţe de nisip, noi venim într-o duminică, nu mergem acasă, şi îţi zidim o
casă. După aceea ţi-o tencuim noi, într-o lună casa trebuie să fie gata.
Aşa mi-au spus. Şeful lor era Vasile Bilec. Eu, cum am spus, căutam
să muncesc, să-mi fac câţiva bani să-mi cumpăr un costum de haine.
Umblam cu o haină albă, pe care mi-a dat-o cineva din familie, cu un
veston decolorat, umblam cu pantaloni militari, nu aveam pălărie.
Duminica mergeam la zmeură, luam câte şaizei-optzeci de lei pe o coşarcă
de zmeură...
C.H.: Şi, sub presiunea situaţiei, pus în garda de câţiva binevoitori, a
trebuit să părăsiţi locurile natale, atât de dorite în celulele morţii...
Gv.V.: Da, mi-am adunat lucruşoarele şi cu valiza în mână am intrat
în drumul altor încercări, în pribegie, în condiţia de om hăituit.
C.H.: La câtă vreme după eliberare
După opt luni, ştiu bine, căci m-am uitat în carnetul de muncă, era în
primăvara anului 1965...
C.H.: Aş dori să mai vorbiţi câte ceva din perioada şantierului
mănăstiresc, unde şi tatăl meu, fierarul-betonist, v-a fost coleg şi, de
asemenea, Vasile Vatamaniuc, fratele suceviţeanului Dumitru Vatamaniuc,
eminescologul, academicianul...
Gv.V.: Aşa cum în '49 am plecat hotărât într-o noapte în pădure, la
Vulturul, tot aşa, după ce moartea mă pândea inevitabil, la Suceviţa, am
plecat în '65. Despre şantier nu am ce spune în chip deosebit, pentru că nu
am stat mult acolo. Totuşi, pentru că m-aţi întrebat cum eram perceput de
colectivitate, trebuie să vă spun că impactul a fost impresionant. Toţi mă
priveau miraţi, mă respectau extraordinar, îmi făceau invitaţii la masa lor,
aşa cum e pe şantier, îmi aduceau fructe de-acasă. Nu, nu eram deloc
lepros, stingher, indezirabil. Dar profesorul Nicolae Puşcaşu, acest om de
aur, pe care îl pomenesc în rugăciune, căci am aflat că a murit nu de multă
vreme, nu poate fi cu nimeni comparat.
Să vedeţi o întâmplare - unii încă îşi închipuiau că „banditul terorist"
e activ în lucruri nelegiuite; cineva, un tânăr se strecura abil printr-o
fereastră în magazinul forestier din sat, gestionat de Vasile şi Vianora
Zaremba. S-au făcut pânde căci se furau mereu banii. Magazinul era bine
încuiat, dar din când în când banii erau drămuiţi de tâlhar. Cum Ca prin
259