Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>Muntele</strong> m\rturisitor<br />
barajul de la Porţile de Fier. M-am oprit acolo, am stat un an. Am fost<br />
descoperit, eram în pericol. Am fugit şi m-am angajat pe un şantier lângă<br />
Craiova, la Işalniţa. Dar să mai scrieţi o frază:<br />
Nataliţa era deja cu Gheorghe. Oamenii de la mănăstire, mulţi dintre<br />
muncitori, erau din comuna Măriţeia. Erau aproape cu toţii ucraineni.<br />
Grozav ţineau la mine aceşti ucraineni, toţi. M-au luat deoparte şi mi-au<br />
spus:<br />
- Dle Vatamaniuc, cumpără material, cărămidă, ciment, adă câteva<br />
căruţe de nisip, noi venim într-o duminică, nu mergem acasă, şi îţi zidim o<br />
casă. După aceea ţi-o tencuim noi, într-o lună casa trebuie să fie gata.<br />
Aşa mi-au spus. Şeful lor era Vasile Bilec. Eu, cum am spus, căutam<br />
să muncesc, să-mi fac câţiva bani să-mi cumpăr un costum de haine.<br />
Umblam cu o haină albă, pe care mi-a dat-o cineva din familie, cu un<br />
veston decolorat, umblam cu pantaloni militari, nu aveam pălărie.<br />
Duminica mergeam la zmeură, luam câte şaizei-optzeci de lei pe o coşarcă<br />
de zmeură...<br />
C.H.: Şi, sub presiunea situaţiei, pus în garda de câţiva binevoitori, a<br />
trebuit să părăsiţi locurile natale, atât de dorite în celulele morţii...<br />
Gv.V.: Da, mi-am adunat lucruşoarele şi cu valiza în mână am intrat<br />
în drumul altor încercări, în pribegie, în condiţia de om hăituit.<br />
C.H.: La câtă vreme după eliberare<br />
După opt luni, ştiu bine, căci m-am uitat în carnetul de muncă, era în<br />
primăvara anului 1965...<br />
C.H.: Aş dori să mai vorbiţi câte ceva din perioada şantierului<br />
mănăstiresc, unde şi tatăl meu, fierarul-betonist, v-a fost coleg şi, de<br />
asemenea, Vasile Vatamaniuc, fratele suceviţeanului Dumitru Vatamaniuc,<br />
eminescologul, academicianul...<br />
Gv.V.: Aşa cum în '49 am plecat hotărât într-o noapte în pădure, la<br />
Vulturul, tot aşa, după ce moartea mă pândea inevitabil, la Suceviţa, am<br />
plecat în '65. <strong>Despre</strong> şantier nu am ce spune în chip deosebit, pentru că nu<br />
am stat mult acolo. Totuşi, pentru că m-aţi întrebat cum eram perceput de<br />
colectivitate, trebuie să vă spun că impactul a fost impresionant. Toţi mă<br />
priveau miraţi, mă respectau extraordinar, îmi făceau invitaţii la masa lor,<br />
aşa cum e pe şantier, îmi aduceau fructe de-acasă. Nu, nu eram deloc<br />
lepros, stingher, indezirabil. Dar profesorul Nicolae Puşcaşu, acest om de<br />
aur, pe care îl pomenesc în rugăciune, căci am aflat că a murit nu de multă<br />
vreme, nu poate fi cu nimeni comparat.<br />
Să vedeţi o întâmplare - unii încă îşi închipuiau că „banditul terorist"<br />
e activ în lucruri nelegiuite; cineva, un tânăr se strecura abil printr-o<br />
fereastră în magazinul forestier din sat, gestionat de Vasile şi Vianora<br />
Zaremba. S-au făcut pânde căci se furau mereu banii. Magazinul era bine<br />
încuiat, dar din când în când banii erau drămuiţi de tâlhar. Cum Ca prin<br />
259