Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
de la bătaia cărora ne vedeam feţele prin foc şi fum au încetat. M-am ridicat
şi mi-am pierdut urmele pe-o vale păduratecă. Au tras o rachetă şi eu m-am
izbit la pământ înainte de a se aprinde. Ei s-au uitat peste împrejurimi, pe
unde fuge banditul. Nu au văzut nici o fiinţă mişcătoare. Am auzit un sunet
prelung, ca de corn, cineva le-a dat semnal celor trei, de undeva din vale,
sunând dintr-o ţeava de armă. Sigur erau posturi dispuse în zig-zag, după
cum ştiam că procedează vajnicii paznici de haiduci.
A fost o împrejurare extraordinară, de neuitat. Am zis, oriunde am
relatat acest moment, astfel: Dumnezeu, în noaptea aceea, a blocat patru
minţi - cei trei nu au avut inspiraţia de a trage în jos, eu nu am tras în
dreapta şi, astfel, la numai câţiva metri, în plin foc, nu am murit nici unul.
Am găsit opt cartuşe în încărcătorul meu de treizeci şi două de cartuşe,
acolo, pe dealul Voievodesei. încă un episod... Mai consemnăm unul
C.H.: Tot atât de plin de suspans, de frigul morţii
Gv.V.: Nu, ceva mai amuzant. Deşi ziceţi „mă dor mâinile de scris",
citându-l pe poetul Cezar Ivănescu, zic că merită. Căci nu am ce lăsa după
mine decât aceste mărturii, sunt un ultim martor...
C.H.: Să auzim.
Gv.V.: Eram în Marginea, legăturile cu Suceviţa erau întrerupte din
motivele pe care le-am amintit, îmi era dor, sincer spun, să mă întâlnesc cu
Nataliţa şi să aflu dacă s-au făcut arestări între ai mei. Fiind la fierarul
Gheorghe Lungu, l-am rugat să-mi dea o cămaşă albă, iţari, o bondiţă şi o
pălărie. Mi-a dat omul. Am lăsat pufoaicele mele, am lăsat automatul în
pod; încălţat cu nişte bocanci de-ai lui, cu iţari, cu cămaşă albă, cu bundiţă
şi pălărie pe cap, am luat o furcă din şură şi, după masă, aşa, către seară, am
pornit pe după Marginea şi am ieşit în capăt, pe un drum, să intru în
Suceviţa. Mai erau două ceasuri până la înserat. Eu anume am făcut treaba
asta, ca în caz de ceva să am în faţă ivirea întunericului. Totul ar fi decurs
bine, normal, dar în faţa fabricii de cherestea, după ce am intrat în Suceviţa,
se afla un cetăţean din Suceviţa, V.S. Acesta m-a recunoscut. S-a întors în
fabrică, a dat alarma, a anunţat directorul. Directorul a anunţat portarul, pe
unul S.S., un vlăjgan înalt, refugiat din teritoriul ocupat, şi acesta porni
după mine. După ce am trecut de fabrică, am grăbit pasul. Era un teren
agricol, liber pe dreapta şi pe stânga. ~n stânga, în vale, mai departe, erau
vreo două căsuţe ale unor femei amărâte. Veni o ploiţă, eu mi-am ales acest
timp, să fie ploaie şi spre seară, în favoarea mea. Mă uit în faţă şi văd un
miliţian, la distanţa de o sută metri, cu pelerina pe un umăr şi cu automatul
pe celălalt umăr. Mergeam încet, încet, pe marginea şanţului, pe marginea
drumului spre Suceviţa. Mi-am zis: dacă eu merg încet, îi atrag atenţia;
dacă merg normal, repede, îl ajung. Dacă îl ajung mă poate întreba, mă
poate suspecta; trebuie să folosesc furca. L-am lăsat să se distanţeze şi am
intrat în drumeagul care mergea spre cele două case, la Cobzăriţe, cum le
149