Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

58
Constantin Hrehor
pe cutare şi pe cutare, agenţi înrăiţi şi periculoşi, care ne vor viaţa, apoi
cum să-l împuşcăm pe Toader Chiraş
Gheorghe, stând deoparte, cunoscându-l bine pe Toader, la care a
lucrat ca morar, de unde a şi fost arestat de Securitate, a zâmbit şi şi-a
clătinat capul: „Numai un nebun ar face asta!"
După vreo săptămână, ruda noastră Margareta mi-a adus un mesaj
surprinzător:
- Gavrile, a venit Toader Chiraş şi ţi-a adus o legătură cu haine,
pantaloni, cămăşi.
- Cum asta, întreb neînţelegând.
Ce a fost Gheorghe s-a dus la Toader şi i-a spus ce i se pregăteşte.
L-a avertizat că îi este viaţa în primejdie. Margareta a fost surprinsă când
Toader, venind la ea, i-a încredinţat pachetul cu haine, silabisindu-i şoptit:
- Ştii pentru cine e. Eu nu cred să facă Gavril o astfel de prostie...
Pe bună dreptate, omul intrase în griji. Şi eu nu am dorit aceasta. Am
mers la Margareta în noaptea următoare şi apoi la Toader.
- ~ţi mulţumesc, domnule Chiraş, i-am zis cu sinceră politeţe. Să nu
fiţi deloc descumpănit, dacă ar fi să muriţi de mâna mea, asta înseamnă sute
de ani să trăiţi! Eu nu-s un nebun să fac un astfel de păcat; nu am făcut-o
nici faţă de oamenii care cu arma în mână umblă după noi. Dumneata ne-ai
făcut destul de mult bine şi Gheorghe mi-a spus că sunteţi împotriva
comunismului... Să te împuşcăm Pentru ce
- Bănuiam eu, ştiam eu că nu vei face tu aşa ceva...
Ne-am despărţit, mi-a pus la dispoziţie alimentele trebuitoare şi a
rămas încrezător, netulburat de gândul unui asasinat. L-am asigurat de toată
preţuirea noastră şi că nu i se va întâmpla nimic rău. A ţinut să-mi facă
cunoscut un amănunt: „Traian a mai pus pe cineva să-mi curme zilele, pe
un mărginean, dar nici acela nu a vrut s-o facă. Eu nu-s vinovat că mama
şi-a împărţit cum a vrut averea..."
Am mai mers la Traian, dar el nu avea nici o armă pentru a duce la
capăt ce mi-a propus. Povestea aceasta s-a stins cum s-a aprins. Şi nu
întâmplător folosesc aceste cuvinte aici, căci de aprins şi de stins va trebui
să vorbesc numaidecât. Să vedeţi! După o anumită vreme, la nunta unuia
dintre feciorii lui Toader, a avut loc un incendiu. Era asta prin '54 -'55, cam
aşa. Nataliţa, prietena mea bună, mi-a adus veste despre această întâmplare:
„Ieri noapte, când se pregăteau cazanele cu mâncare, în toiul nunţii, a luat
şura foc..."
Eu eram în momentul acela în localitatea Marginea, în casa Eugeniei
Lazăr. Era iarna şi nu am ieşit pe pământul nins timp de o săptămână. Ştiu
că am fost acuzat că eu am provocat incendiul, după cum am fost învinuit şi
de alte situaţii pe care, în umbra „bandiţilor", le puneau în acţiune, în mod
reprobabil deseori, alţi factori interesaţi care, astfel, îşi ascundeau