Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
zicându-i îndurerat: „Cine îţi va da ţie să mănânci". L-a legat lângă uşă,
intuind că va fi vizitat de către servitorii „eliberatorilor". I-a spus mamei să
le răspundă celor care vor întreba de el că nu-i acasă, că-i în ţară, la lucru.
Câinele a început să se agite, se smulgea din lanţ, simţea iz străin în
preajma casei. Mama lui Ion auzi lătrăturile furioase şi-şi făcu potecă prin
livada unde-şi avea căsuţa. „Fii cuminte, fii cuminte, o să-ţi dea mama
mâncare, leule", îi vorbea câinelui. Musafirii nepoftiţi au intrat în vorbă:
- Bună ziua.
- Bună ziua", răspunse bătrâna sosită de peste livada unde-şi avea
căsuţa.
- Pe cine căutaţi dumneavoastră
- Pe Ion Chiraş. Nu locuieşte aici
- Ba da, eu sunt mama lui.
- Vedem că uşa-i încuiată", constată «civilii».
- El nu-i acasă, că-i singur...
- Dar văd că-i mâncarea caldă la câine, i-a dat-o acuma", adăugă
unul.
- Dar el de când nu are femeie..., o fi dat mâncare la câine, a încuiat
uşa şi o fi plecat undeva. Aşa că dumneavoastră mai aşteptaţi dacă vreţi, că
vine el. Eu nu ştiu unde-i plecat; câteodată nu vine toată noaptea. Merge pe
la prieteni. Ce să facă acasă dacă-i singur Dar dacă vine ce să-i spun
- Are o problemă la Fabrica de cherestea, el ştiţi că a fost bucătar
acolo, are nişte nereguli..."
Fac aici o precizare: mama acestor fraţi, cunoscută în sat cu numele
de Mateiasa, era văduvă de război, după primul război mondial; a crescut
patru feciori şi o fată în spiritul curat creştin, în iubire de Dumnezeu şi
iubire de Ţară.
Ea ştia despre ce vine vorba. Ion era în casă, cu mâna pe topor,
hotărât să izbească dacă i se forţează uşa. Sigur ar fi lovit, căci era de
neclintit în hotărâri.
Domnii au plecat. S-a lăsat întunericul. Ion a rugat-o pe mama să
aibă grijă de câine, ieşind precaut pe uşa din spate care dădea în curte; a
încuiat uşile şi a luat-o spre munţi. Aproape că a repetat aceeaşi regie ca şi
fratele Gheorghe. Şi-a luat arma din munţi, a făcut popas la acelaşi om de
încredere, Ioniţă Procopciuc...
Trebuie ştiut: toţi care fugeau aveau arme ascunse în păduri. Mai
mult de jumătate din ţăranii Bucovinei aveau arme, pregătite pentru
acţiune, în speranţa începerii unui război între americani şi ruşi. Ştiut este
că după 23 august trupele sovietice au intrat în ţară şi, odată cu acestea, a
intrat suferinţa peste români. Oamenii şi-au păstrat armele, şi nu numai
locuitorii Bucovinei, ci şi - am aflat în închisorile prin care am trecut - din
Banat, Ardeal, Neamţ şi multe alte zone. Când au început arestările, primul
35