Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

222
Constantin Hrehor
un pluton de jandarmi cu el, cu procuror, cu şeful de post, cu şeful de secţie
de jandarmi de la regiune şi au făcut reconstituirea: cum a stat la mama lui,
cum a stat lângă gard, cum a trecut gardul, cum a ascultat la geam, cum a
mers în casă, cum a omorât-o pe femeie, cum s-a dus la tren; după aceea a
arătat cum a venit la Ion, după dud, cum a stat, cum a tras. L-au luat mai
departe la anchetă. S-a dat dosarul la instanţă, urmând judecata. El a avut
vorbitor pe fratele său, căruia i-a spus aşa:
- Mă, fratele meu. Vinde bucăţica mea de pământ şi scoate-mă! Cât
poţi încearcă să primesc cât mai puţin. La ora aceea, în ţara românească, alt
avocat, doctor în drept, cum se spunea atunci, nu era mai mare ca Istrate
Micescu. Vestit în Europa. A fost angajat Istrate Micescu, cu preţul
pământului vândut. Istrate Micescu, după ce a studiat dosarul, peste câteva
zile, i-a spus aşa fratelui vorbitor:
- Mă băiatule, de la moarte am să ţi-l scot, dar de la muncă silnică pe
viaţă, în nici un chip.
- Dle doctor, mulţumesc. Asta dorim noi...
La Curtea cu juri procurorul a cerut condamnarea la moarte,
deoarece trebuia să fie scos din rândurile societăţii normale omul anormal
care pune în primejdie viaţa semenilor lui. Un rechizitoriu înspăimântător.
Juraţii, la fel. Se ridică apărarea. Istrate Micescu a scos Codul penal român,
Codul penal austriac, alte cărţi şi coduri penale. Avea informaţii din armată,
referinţă de la Iani şi ţinu o pledoarie de au rămas cu gura căscată toţi.
- Nu este un om schizofrenic, un om care are deranjat sistemul
nervos şi este periculos pentru societate; în armată s-a comportat foarte
frumos, la Iani a fost un exemplu, Iani abia aştepta să vină la lucru, pentru
că era un om deosebit de folositor, cinstit, muncitor şi curat. Dar trebuie să
ştiţi, domnilor juraţi, domnule preşedinte şi onorat tribunal, că orice om
care este pus în astfel de situaţii şi vede cu ochii lui pe aceea care este soţia
lui, pentru care făcea sacrificii nespus de mari, muncind, numai Dumnezeu
ştie cum, într-o ipostază penibilă, greu poate să-şi stăpânească nervii şi
adeseori trece instinctiv la acţiuni necugetate, dramatice. Văzând că Ion
este cel ce i-a distrus familia, s-a gândit că şi familia lui trebuie să sufere
cum suferă el. Şi a făcut ce a făcut... Nu cred că este bine ca, după ce el a
făcut ceea ce a făcut, determinat de nişte fapte provocatoare, deşi nu e
normal, deşi nu avea dreptul, să lăsăm două fetiţe orfane şi de tată, şi de
mamă.
Se pronunţă sentinţa: Bălănescu Gavril - muncă silnică pe viaţă.
Imediat i se pun lanţuri şi este dus la Văcăreşti. Acolo erau deţinuţii de
drept comun, condamnaţi pe viaţă. La vremea aceea nu erau mulţi în ţară.
La Oradea erau alţii, la Suceava erau alţii, dar în jurul Bucureştiului erau
vreo cincizeci-o sută condamnaţi pe viaţă.
La un moment dat, îl iau de la Văcăreşti şi îl duc la Doftana. Făceau