Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

138
Constantin Hrehor
legea respectivă, de care noi am auzit, avea în vedere pericolul bolilor
sociale. Gheorghe a făcut tratament intensiv cu doctorul Ştefănescu,
streptomicină hidrazidă şi s-a eliberat sănătos. Acasă nu şi-a mai găsit soţia.
Murise Măriuţa, iar Viorica, fetiţa ei, era încredinţată unor rude. Gheorghe
s-a dus la Nataliţa şi i-a spus astfel:
- Nataliţa, am stat cu Gavril în închisoare. Gavril e grav bolnav, e
nebun; a înnebunit şi a paralizat. Un medic deţinut a spus că nu poate trăi
mai mult de doi ani... Dar, Doamne fereşte! Nici să mănânce nu-i în stare.
De abia îl hrănesc cu lingura, dar îi mănâncă alţii porţia, că şi-aşa moare
mâine-poimâine...
Şi, din vorbă în vorbă, Gheorghe i-a propus căsătoria.
C.H.: Sigur, acest moment ar fi meritat o altă desfăşurare. Relatarea
este laconică, reţinem numai esenţialul. Aş vrea să mai punctăm câteva
lucruri anunţate şi neconsemnate ca, după aceasta, să ne întoarcem la ce s-a
mai întâmplat după propunerea... „mirelui".
Gv.V. Da. Două sublinieri: una despre câteva personaje din celulă şi
alta despre o întâmplare legată de cuplul Gheorghe şi soţia sa Măriuţa.
Hristu Caceauna era un macedonean din Dobrogea, din Babadag. Era
partizan în lotul lui Puiu şi Fudulea, partizani cu renume în Munţii
Măcinului. Acolo au fost confruntări sângeroase, au murit mulţi securişti,
dar au căzut sub gloanţe şi cei doi partizani. Fata lui Puiu a rămas în leagăn,
la vârsta prunciei. Este membră de onoare, alături de mine şi de Ion
Ogoranu, în cadrul Fundaţiei Luptătorilor din Munţi. Şi, ca să nu uit, mai e
în aceeaşi organizaţie o doamnă care s-a născut în munţii Argeşului, în lotul
colonelului Arsenescu. ~n confruntările grozave din munţi a fost şi
Arnăuţoiu. Trăieşte încă, dintre acei temerari, Elisabeta Rizea.
Locotenentul Arnăuţoiu s-a căsătorit cu o basarabeancă. Fetiţa lor era în
scutece, plângea când securiştii au tăbărât peste oamenii rezistenţei. Mama
şi-a apărat copilul izbindu-se la pământ; a fost capturată împreună cu câţiva
răniţi. Mama a murit, iar fiica ei este astăzi la Academia de Muzică din
Bucureşti, cum am zis, membru de onoare în Comitetul Luptătorilor, o
fiinţă demnă, inteligentă, care cinsteşte întru totul memoria tatălui ei.
Iar acum, întâmplarea de la casa lui Gheorghe Cazacu. Am spus că la
această familie trăgeam deseori, căci erau oameni de nădejde şi îmi ofereau
o găzduire secretă foarte bună. Ceea ce nu ştiu dacă am spus când am
povestit cum am fugit pe sub gloanţe pe Pârâul Boului e că, în acel timp,
băteau automatele, şi Măriuţa a scăpat lampa din mâini, căzând paralizată
de spaimă. Cred că acea împrejurare nefastă i-a scurtat zilele, iar Gheorghe,
cunoscând situaţia, negăsindu-şi perechea în viaţă, a urzit repede un
scenariu macabru, prezentându-mă într-o stare lamentabilă şi, în replică,
deturnând convingerile solemne ale prietenei mele, şi-a atins scopul,
fâcând-o nevastă.