Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

186
Constantin Hrehor
M-au dus într-o altă celulă. Acolo l-am găsit pe unul Panică, dintr-o
comună de lângă Ploieşti, Pucheni, morar. Atât am apucat să aflu de la el:
că, vrând să i se ia abuziv moara, şi-a ascuns o puşcă în butoiul cu apă, care
era ca punct de incendiu, iar la percheziţia dispusă s-a afirmat că „Banditul
ăsta are puşcă". Unde e Au căutat, nu au găsit nimic; atunci un maior sau
căpitan, care conducea operaţiunea, a zis: „Dar în butoiul ăsta voi aţi
căutat Banditul ăsta e mare şmecher!"
Morarul era de o corectitudine ireproşabilă, lipsit de orice vanitate,
interesat doar ca moara să meargă ceas, plătindu-şi la timp datoriile şi
cotele, nu a intuit planul ticălos. Unul se dezbrăcă tot, cotrobăi în butoi şi
găsi arma.
- O, tovarăşe căpitan, v-am spus eu că ăsta e mare bandit!
Scurt, l-au arestat. L-au bătut grozav la Ploieşti, ca să renunţe la
moară, să cedeze moara, să scrie că nu are nevoie de ea. Morarul avea o
fetiţă acasă şi tot timpul vorbea despre ea, nu-i pomenea numele, îi zicea
numai „fetiţa mea, fetiţa mea", era un pic sărit şi a murit în celulă, în
aşa-zisul spital de la Văcăreşti. Acolo mai era unul Ştefan Rânzescu, fost
director general al Poliţiei din România, mai era unul Ion Ciubotaru din
comuna Pristol, judeţul Mehedinţi, un mare ticălos, un gras, chipurile
astmatic, pe care nu l-am văzut niciodată în criză. Ce-a făcut Rânzescu ~n
1944, după 23 august, imediat, mulţi şi-au făcut paşapoarte şi au vrut să
fugă, ştiind ce-i aşteaptă, generali, profesori universitari şi demnitari,
persoane marcante. Rânzescu a pus paşapoartele în casa de fier şi, fugind,
s-a ascuns; soţia lui, evreică, farmacistă a rămas în Bucureşti. După vreo
două luni acesta a ieşit şi a spus:
- Tovarăşi, aici, în casa asta, sunt toate paşapoartele bandiţilor care
au vrut să fugă. Poftiţi cheia!
- Cum tovarăşe, dar dumneata eşti omul nostru...
S-a deschis casa de fier şi cei ale căror paşapoarte s-au găsit în casă,
au fost condamnaţi. Pe Rânzescu l-au făcut maior, comandant de anchetă.
El a anchetat pe toţi poliţiştii lotului din Iaşi, Suceava, Bacău, loturi pe
oraşe. Era o păpuşă obedientă, care nu mai recunoştea pe nimeni. Pe toţi cei
care îi fuseseră colegi de breaslă nu-i mai cunoştea, orice argument ar fi
adus. Dar nu mult după ce a terminat de anchetat loturile de poliţişti, a fost
chemat şi el, bestia, spunându-i-se cu ipocrizia caracteristică, cu prefăcută
amiciţie, că oarecine de sus e interesat de dosarul său. ~n urma
rechizitoriului, marele anchetator Rânzescu a primit douăzeci de ani! A stat
mai mult la Văcăreşti, în spital, din cauza unei boli intime. Asta era politica
timpului: canaliile se serveau de tine, te foloseau drept unealt ă cât aveau
nevoie de serviciile tale şi apoi, ori te împuşcau, ori te condamnau; zbirii
care ţineau aprinse flăcările iadului pe pământ, asta făceau!
C.H.: Era în celula cu verigă o situaţie mai cumplită decât în alte