Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
Gv.V.: Ar fi o naivitate să cred că în jurul meu s-a instalat un nor de
admiraţie şi numai atât. Desigur, acel nor era străbătut şi de... fulgere
mânioase, poate chiar răzbunătoare. Spre exemplu, Toader Chiraş, despre
care am vorbit, cel care a crezut până la moarte că eu am provocat
incendiul de la nunta fiului său Valeriu, nu m-a agreat niciodată. La fel
Anton Stadler, care şi el nu mai este printre cei vii. Şi Traian Brăilean, un
om hotărât şi demn, care a suferit pentru mine, şi, sigur, nu ne putem opri
aici, căci mentalităţile şi convingerile diferă de la ins la ins. ~nsă sunt şi
oameni care, dincolo de toate suferinţele şi după anii grei de puşcărie îmi
arată aceeaşi bunăvoinţă ca şi acum cincizeci de ani. Aşa este Toader
Mihailescu, aşa era [i Viorica, soţia sa, Dumnezeu să o ierte. Vin la Toader,
vorbim, zâmbim, stăm la masă, bem un rachiu, povestim din timpurile
duse...
Cert este că suferinţa a fost copleşitoare şi pentru cei care am stat cu
armele în mână, hăituiţi prin păduri, şi pentru cei care rupeau de la gura lor
ca din puţinul pe care îl aveau să ne dea şi nouă. Dictatura sălbatică poartă
vina pentru toate, nu bieţii oameni.
C.H.: Toader Mihailescu, pe care şi eu îl vizitez şi mă uimesc că este
teafăr şi surâzător, îmi comunică o logică simplă în privinţa aceasta: „Dacă
nu le dădeam de mâncare, trebuia să se predea, nu aveau încotro".
Gv.V.: E corect ce spune. Dar faptul că am fost alimentaţi ce relevă
Tocmai solidaritatea dintre cei din sat cu cei din mun ţi, o năzuinţă comună,
o iubire reciprocă...
C.H.: Unii spun că acei care au ales muntele, nu au făcut din viaţa lor
un ideal, ci o aventură...
Gv.V.: O aventură a cărei finalitate este temniţa, închisoarea
previzibilă din prima zi de viaţă în pustietăţi Astăzi, da, pare o aventură,
un risc pe care numai nebunii îl pot alege. Dar nu-i aşa, a fost un fenomen
nu local, aberant, ieşit dintr-o experienţă bizară, ci un fenomen naţional, cu
întindere, care a cuprins diferite zone din ţară. A fost o opoziţie curajoasă
faţă de un regim diabolic, instalat cu forţa, cu mijloace inumane, crunte,
sălbatice.
C.H.: Lista cu gazdele era deja făcută când eraţi închis...
Gv.V.: Da. Cei mai mulţi au fost arestaţi cu două luni înaintea mea,
pe unii i-am văzut la proces, pe unii a trebuit să-i recunosc, în multe
împrejurări însă procesul sprijinitorilor mei s-a derulat în absenţa mea.
C.H.: Ştiu că şi personajul feminin care v-a marcat pentru totdeauna,
femeia căreia i-am dedicat un emoţionant capitol, în legătură cu trecutul,
are reacţii cu totul diferite în comparaţie cu prietenii Dvs. statornici. Nu
acceptă dialogul sub nici o formă, interviurile, imaginile televizate etc.,
motivându-se scurt şi totodată cu subtilitate, că acel timp este „urât şi nu
mai vreau să mi-l amintesc".
261