Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
detox, carbitox, cimexan, dipterex, praf franţuzesc, formol etc. pe care le
cunoşteam ca şi pe materialele de construcţie. Veneau săptămânal controale
de la Sanepid; mulţi până la mine au primit amenzi sau observaţii; eu am
lucrat cu foarte mare responsabilitate, iar directorul Popescu şi doctorul
Căpraru, care aveau în administrare acel sector de igienă, nu voiau să-mi
aprobe plecarea din instituţie, fiind foarte mulţumiţi de serviciile mele.
Acolo, o doctoriţă, când aveam timp liber, mai stătea de vorbă cu
mine, rugându-mă să-i povestesc din viaţa mea, din romanul existenţei
mele. Ardeleancă, şefa farmacistă Roşculeţ îmi spunea că a avut şi ea în
familie persoane care au fost deţinute. ~n spital am lucrat şapte ani de zile, o
perioadă când, Securitatea, ştiind în ce mediu îmi desfăşor activitatea, a
socotit că e bine să mă lase să zac mai mult timp acolo, căci eram bine pus
la otravă şi într-un mediu toxic, zilnic respirând moartea, puteam să dispar
lent, tot atât de sigur ca şi printr-un procedeu violent...
C.H.: Doamna Getuţa, prezenţa care v-a dat un alt sens vieţii,
spuneaţi că a trăit multe momente tensionante alături de Dvs., şi la
Bucureşti, şi la Potlogi, şi în Suceviţa natală, unde copleşti de nostalgii vă
întorceaţi din când în când.
Gv.V.: Când i-am povestit, extrem de marcat, episodul scump din
biografia mea legat de Nataliţa, Geta, o femeie emancipată, înduioşată de
dramaticele mutaţii din destinul meu, mi-a spus cuminte:
- Sunt sigură, Gavriluţă, că eu nu am nici o contribuţie în acest necaz
al tău.
Spuneam cândva că, în urma loviturii uriaşe pe care am simţit-o după
pierderea idilei de la Suceviţa, printr-o mârşavă trădare, am încercat să
revin pe verticală, să înţeleg, să trec întâmplarea prin filtrul lucidităţii şi,
după o anumită vreme de cugetare, am pornit spre alt orizont, convins că
Dumnezeu m-a păstrat pentru o altă misiune. Aşa am găsit-o eu pe Geta la
Bucureşti, singură, văduvă, bolnavă, având nevoie de un reazem. După
căsătorie am descoperit într-un spital că suferă de cancer mamar, făcuse
metastază hepatică. Din Spitalul Militar, unde mi-am făcut anumite relaţii
cu oameni pe care i-am cunoscut în închisori, am primit-o acasă cu
asigurarea că va mai trăi paisprezece-cincisprezece zile. Trebuia să-i
administrez morfină, căci avea dureri insuportabile. La secţia Oncologie nu
mi-au mai primit-o. Am strigat către acelaşi Dumnezeu atotputernic care
de-atâtea ori m-a scos din mormânt la viaţă. Eu aveam experienţa lumii de
dincolo, am fost acolo, m-am întors şi ştiu ce am văzut! - Doctorul Luncan,
despre care am vorbit, oarecând, într-o situaţie critică, mi-a tăiat o venă şi
mi-a făcut perfuzie prin denudare, m-a racordat la tub de sânge, aveam
tensiunea O, sângele mi-a inundat plămânul, inima nu mai lucra... O,
Doamne, toate-s cu putinţă celor ce cred! - zic de mii de ori, nu fabulez, nu
trăiesc din iluzii...
275