Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
Cine o vedea, chiar şi mama, nu bănuia că ar fi înnoptat în alt loc decât la
rude. „Dacă te întreabă mama, să spui că am dormit la tine", era... parola.
Nu voi uita cât voi trăi pe faţa pământului această fiinţă unică!
L3 era un loc de întâlnire într-o luncă. Unde ştiam că merge Nataliţa eram
şi eu prezent, îmi aducea hrană, să mâncăm împreună; ea mânca puţin, dusă
de gânduri, ce rămânea de la ospăţ luam cu mine în pădure. Stăteam
împreună câte o zi întreagă, supraveghind de la distanţă vitele care se
desfătau în răcoare pe păşunile adumbrite.
Acolo, într-un loc numit Neculaus, sub o costişă, prietena mea dragă
mi-a povestit că, în acest perimetru, s-au consumat multe zile dintr-o
memorabilă idilă, între Ioan Chiraş, un chipeş flăcău inteligent, care,
ajungând silvicultor de vocaţie a fost supranumit de către cei din breaslă
„savantul", şi Ileana Chiraş a lui Filip. Nu-i nici un secret, este cunoscută
idila dintre cei doi. Aici s-au întâlnit ani de-a rândul. Ileana, la un moment
dat, a avut tentativa de a-l suprima pe Filip. I-a pus acestuia în hrană, când
pornea la pândă la vulpărie, în nopţile când umblă lupii, otravă, stricnin\.
Filip şi-a dat seama repede, spre norocul lui, de jocul blestemat. A alergat
la ruda sa, Toader Chiraş, pe care l-am mai amintit în convorbirea noastră,
şi auzind că Ileana l-a otrăvit, au mers împreună la spital. Filip avea
stricnina în casă, pe care o folosea la stârpirea răpitoarelor. O ascundea,
respectând restricţiile, dar nevasta, într-o zi, a găsit cheile... Filip, victima,
şi-a clătit gura în zăpadă, Toader l-a dus la spital, medicii l-au salvat. E
uşor de închipuit ce scandal s-a aprins în casa lor, divorţul era aproape.
Deşi cunosc bine romanul sentimental al celor doi, nu e interesant aici.
Totuşi, un amănunt nu poate fi neglijat. Ce anume Nataliţa, în timp ce
petreceam împreună, cam pe acelaşi loc al întâlnirilor romantice între Ioan
Chiraş, al lui Ion al lui Gheorghe, şi Ileana, mi-a spus cu emoţie aşa: „Aici,
în timp ce erau împreună, un trăsnet căzu alături de ei; un copac a fost rupt
în două, jumătate din brad a rămas în pământ, iar jumătate s-a prăbuşit,
îndrăgostiţii au hotărât să ducă acasă bucata rămasă după izbitura
trăsnetului, ca pe o amintire de care erau legaţi amândoi. Cineva le-a adus
lemnul acasă. Din bradul trăsnit au făcut scânduri pe care le-au stivuit. Au
zis: «Aceste scânduri sunt din copacul trăsnit, ne vor aminti clipa în care
noi am scăpat cu viaţă.»
După un timp, Ileana a murit. Natalia mi-a spus un lucru care m-a
tulburat: sicriul Ilenei a fost făcut din scândurile acelui copac. Am fost
foarte impresionat, am început să am mustrări de conştiinţă, de nelinişte, de
neîmpăcare. Să cred că întâlnirile noastre nu sunt în spiritul rânduielilor
bune. Purtam cu mine consecinţele nefaste ale acelei evocări, îmi ziceam:
„Dumnezeu nu a lăsat-o în viaţă pe Ileana, i-a întrerupt bucuria, idila,
pentru că avea cununie, pentru că avea jurământ de femeie căsătorită. Nu i
s-a permis să se bucure dincolo de legile din veac statornicite."
129