Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
uşurându-ne, aducându-ne cu căruţa alimentele, pe Ieremie. Şi amintind
acest nume, le-am alungat suspiciunea căci le-am povestit ce relaţii şi de
când sunt acestea între Ieremie şi Vasile Motrescu. Cel puţin Ion s-a liniştit,
amintindu-şi-l pe Ieremie din vremea când era arcaş, membru într-o
organizaţie peste care el a fost comandant. Din acea grupare, activă înainte
de război, a făcut parte şi locotenentul Gheorghe L. Motrescu (n. 1907),
inginer silvic, care a recrutat mulţi partizani, voluntari bucovineni, când a
primit comanda Companiei 3 „Putna", cu contribuţii remarcabile în anii
'44.
Astfel, Irimie Cazacu (mort eroic în detenţie - asta nu trebuie uitat!)
ne-a adus de două ori alimente şi, pe lângă carnea pe care ne-am rezervat-o,
aveam cât ne trebuia pentru a depăşi iarna toţi patru.
Gheorghe Cazac a lui Onofrei, o gazdă a mea de multă nădejde mulţi
ani, conform unei înţelegeri prealabile, ne-a aşteptat pe mine şi pe
Motrescu la stână. Ne-a pretins în schimbul celor douăzeci de kilograme de
brânză primite un bon pentru patruzeci de kilograme, motivând c ă brânza şi
aşa o are de dat cooperativei, după cum era regimul cotelor. Ne-a precizat:
„Eu nu voi fi la stână. Voi fi la cooperativă, să le spun celor care colectează
bunurile să vină să-şi ia brânza."
Pentru noi s-a conturat o suspiciune, mai ales că acum se repeta
acelaşi scenariu din anul trecut. Cum vine asta, ne-am întrebat, venim
deodată la stână şi noi şi cei din cooperativă Am adus bonul pentru
patruzeci de kilograme, am luat marfa şi cu Vasile ne-am întors la bordei.
Gheorghe a fost cândva arestat, la fabrica de cherestea din Sucevi ţa; când a
mers să-şi ia calul din dumbravă, i s-a făcut percheziţie. Se ştia că ne ajută,
ieşise zvon că partizanii îi vizitează din când în când stâna. Despre acest
om am mai vorbit când am evocat încercuirea de pe Pârâul Boului şi voi
mai vorbi când voi sublinia viaţa din închisori şi prezenţa în viaţa mea a
Nataliţei Sireteanu... Acum însă să revenim.
Cu uneltele aduse de Ieremie am săpat un nou bordei, încăpător,
aprovizionat ca niciodată. Am făcut câteva drumuri în sat, Nataliţa mi-a dat
zahăr, macaroane şi orez şi tot ce mai trebuia pe lângă ce aveam.
C.H.: Unde eraţi atunci
Gv.V.: Sub Bâtca Corbului... A nins. Era Crăciunul. Aveam tot ce ne
trebuie şi nu ne-am mai dus în sat. Am sărbătorit fericiţi...
C.H.: Fericiţi
Gv.V.: Da, chiar aşa. Ştiu că sunteţi surprins, dar fericirea are multe
dimensiuni. Citiţi „Jurnalul fericirii" scris de un monah puşcăriaş şi veţi
înţelege că Pa[tile şi Crăciunul, ziua onomastică, o idilă, un succes pot fi
trăite şi altfel...
C.H.: Nu-mi este străin nici „Jurnalul...", nici monahul de la Rohia...
în acelaşi context memorialistic, pe lângă alte diverse lucrări tipărite, am
99