Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
dat această lecţie, care e bună pentru toţi laşii.
Oricum, din acea pândă m-am ales cu o certitudine; mi se clarifica
deplin faptul că Ţinu este un colaborator pus în slujba autorităţilor.
După acest moment am coborât în luncă, am trecut apa şi mi-am
făcut planul de a intra în întunecimile pădurii, într-un perimetru care are în
margini Vicovul, Voievodeasa şi Putna. Şi în timp ce păşeam spre ierburile
dinspre pădurea Hardicului, Vasile Marciuc îmi dădu, cum am amintit,
sugestia de a trage la casa lui Ion-Nicu Senegeac, în Voievodeasa. Despre
această relaţie vorbesc şi când evoc cum a fost construită „capcana"
prinderii mele. De ce am spus toate acestea Ca să dau nuanţe elementelor
din care s-a compus trădarea. Din cele aici consemnate, factorii au
evidenţă: Ţinu, Marciuc şi Nicu sunt personajele care închid episodul
existenţei mele în munţii Bucovinei. Dar răul, rădăcina răului, nu-i în aceşti
oameni, ci într-un sistem diabolic, în comunismul care a deformat
mentalităţi şi caractere, care a învrăjbit fraţii contra fraţi, care a înjosit
Omul şi l-a înlănţuit...
C.H.: Spiritul creştin, iertător, este evident şi în cele aici scrise.
Curios e că după atâţia ani de celulă, inima nu vi s-a umplut de ură, de
răzbunare şi, după cum mărturisiţi, prima adresă din Suceviţa, la care aţi
vrut să ajungeţi, a fost chiar la Vasile Marciuc.
Gv.V.: Tot timpul m-am gândit la acest om şi, când a sosit ziua
eliberării, am mers la el să-i mulţumesc, pentru că datorită lui sunt în viaţă.
Să-i mulţumesc pentru că m-a predat, căci dacă nu mă preda eram sigur
mort. Am mers la el să-i cer o cană cu lapte. Nu i-am trecut pragul cu alt
gând decât acela de a-i zice „Mulţumesc, Vasile, că m-ai predat!". Sigur, se
amesteca în această mulţumire şi un reproş amical, cum bine aţi intuit... Dar
despre aceasta voi mai vorbi când voi povesti întoarcerea acasă...
C.H.: Cronologic, cred că ne apropiem de un episod crucial, de un
scenariu oribil în care, singur, absolut singur, a trebuit să alegeţi între
gloanţe, care înseamnă moarte, şi gratii, care...
Gv.V.: Da, aici sunt necesare detalii multe, accentuate. E într-adevăr
un moment excepţional din biografia mea, de aceeaşi încărcătură ca şi
decizia de a alege muntele, ca şi eliberarea din închisori sau momentul
Nataliţa, asupra căruia am cerut un timp mai îndelungat pentru naraţiuni...
Dar până a vorbi despre episodul prinderii, să mi se permită o...
prefaţare, să se consemneze o povestire care duce spre acel moment.
C.H.: Vă ascultăm cu interes...
Gv.V.: ~nspre momentul de care vorbim, voi sublinia o stare pe care
voi numi-o „semn de moarte". Aveam bordeiul peste pârâu, într-un desiş.
Mergeam, trecând pârâul, după lemne. Arborii, uscăturile, mai înalţi ori
mai scurţi, groşi cât cofa, cum am mai spus, nu erau retezaţi, ca să nu
facem zgomot, ci răsuciţi cu mâna până cădeau. Eram într-o situaţie cum
145