Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Constantin Hrehor
„Destin e un cuvânt ce are sens doar în nenorocire."
(Emil Cioran)
Am mers la prietenul salvator Toader Mihailescu, aproape plângând.
El ne-a spus:
- Oameni buni, veniţi la mine! Dar cum o să veniţi, că noaptea peste
tot e securitate ~n satul Marginea - ce să spun - n-am văzut, dar Suceviţa
e înconjurată. Dimineaţa, când vin, noi îi vedem. De asemenea, seara, când
mergem. Ne întâlnim cu maşini de la Securitate. Cum ajungeţi în Marginea,
asta dumneavoastră ştiţi. Ştiţi unde stau, veniţi la mine...
Am mers la ai mei şi le-am spus. Şi am făcut planul cum să mergem
la Marginea, din Vârful Neagului. Mateienii au spus: „Trecem în Şoarecu,
traversăm poienile Şoarecului, mergem spre vârful Pleşii şi pe sub vârf
mergem în continuare spre Marginea, iar când suntem în dreptul casei lui
Toader, din pădure trecem peste câmp până la el." Pe acolo pe unde am
spus că am coborât cândva cu Marciuc şi am dat peste un post fix. Eu n-am
fost de acord. Am spus aşa:
- Măi fraţilor, pe partea cealaltă este zăpadă şi nu putem merge fără
să lăsăm urme. Pe Şoarecu sunt poieni largi, e posibil să fie un post fix,
armata ne vede. Pe zăpadă orice pată neagră se vede de la distanţă şi
suntem în pericol. Ne găseşte urma un câine şi vine până la casa lui Toader.
- Dar tu ce faci, mă întrebară fraţii.
- Ştiţi ce fac Mă învelesc cu pătura, iau automatul sub părură şi
după ce văd că a înserat cobor pe aici, prin pădure, drept în uliţa de la
mănăstire spre Ciupu, în faţă; din livadă ies în uliţă şi din uliţă în drum.
Opresc o sanie şi rog să mă ia. Urc lângă cărăuşi şi merg în comuna
Marginea. Aşa procedez.
Ei n-au avut curajul să mă însoţească. Am mers singur. Când am
ajuns în uliţă, imediat a venit o sanie de la deal; ştiam că seara se retrag
sănii spre sat.
- Ia-mă, bade, şi pe mine.
- Urcă aici.
Pentru că ploua cu zăpadă, cum spun, drumeţii aveau păturile cailor
puse în cap, exact cum o aveam şi eu. M-am urcat lângă ei, eram acum trei.
Feciorul cu tata. Erau din Satu Mare. Am discutat împreună până la
Marginea. Le-am spus că sunt din Marginea, muncitor în pădure, că m-am
îmbolnăvit şi merg acasă; era la jumătatea săptămânii, iar muncitorii
veneau sâmbăta acasă, le-am spus aşa să nu li se pară suspect. Automatul
nu l-au văzut.
- M-am îmbolnăvit. Mă simt rău tare, oameni buni, le-am zis.
- Ai răcit ceva, bade.
110