Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Constantin Hrehor
văzut puii. Probabil că mă atenţiona în chip deosebit acum, să nu dau peste
vreun post fix, amintindu-mi că puntea reprezintă mai mult pericol decât
altă zonă prin care mă strecuram prin pădure. Căci, desigur, până ajungeam
în pădure, treceam livezi şi ape, terenuri cosite şi niciodată nu intram prin
acelaşi loc. Semnalul ei, dacă era să-l interpretez, ar fi trebuit să însemne că
eu nu voi mai vedea niciodată casa, că mă voi prăpădi. Dar nu i-am dat
importanţă, am considerat că Dumnezeu, în mâna căruia îmi este suflarea,
este mai presus de toate manifestările interpretabile ale animalelor...
Totuşi, pentru că memoria încinsă de amintiri nu mă lasă, mai zic să
prindem de acele zile încă două-trei rânduri...
C.H.: Desigur, farmecul Dvs. este inepuizabil, nici nu oboseşte, nici
nu plictiseşte...
Gv.V.: Toate semnalele mai înainte consemnate au o doză de
pozitivitate. Trebuie să spun însă că am avut un semnal, oarecând, care nu a
fost bun. Dacă pânzele albe pe sfoară, vrejurile uscate în gard, pâsâitul şi
huhurezatul ne-au scos din încurcături, ceea ce voi spune acum ne-a
complicat situaţia. Să vedeţi: eram la cumnatul meu Vasile Cazacu la sora
mea Avramia, unde locuia, cum am arătat, şi mama mea. El, poştaşul
comunei - mai târziu, după ce a venit din închisoare, transportor de pâine -
avea o căruţă cu o ladă uriaşă în care aducea pâine de la Rădăuţi, zilnic
făcând câte optsprezece kilometri. Am convenit ca atunci când vine s ă facă
trei tropăituri cu cizmele la intrare. Stăm închişi în casă. La ora când
trebuia să vină cumnatul, am auzit sub fereastră trei tropăituri. Mama a
deschis, crezând că e ginerele, dar era şeful de post. Acesta, întâmplător îşi
bătuse cizmele la uşă. Mama, curajoasă, i-a spus că Vasile încă nu a sosit şi
că, după ce va veni, îl va trimite la post. Eu eram după uşă, mascat de uşa
deschisă... Un semnal care putea duce la o tragedie... Eram în 1955...
C.H.: Am convenit să nu vă supun memoria la un exerciţiu greu, de
aşezare a momentelor şi evenimentelor într-o ordine strict cronologică, dar
îmi dau seama că suntem deja în clocotul istorisirilor...
FUGARUL
Gv.V.: Exact. Suntem în incandescenţă... în cele ce urmează ar trebui
să fac referire la un personaj care are un pronunţat relief în biografia mea -
Vasile Marciuc...
C.H.: E un personaj pitoresc, fireşte. Eram încă în anii copilăriei
când, în amurg, până noaptea târziu, i-am auzit cântecele risipite pe măguri
şi văi, trompeta pe care îşi spunea povestea vieţii după ce a venit din
76