Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

40
Constantin Hrehor
tunete. Cum am spus, activitatea sa se desfăşura mai cu seamă în spatele
frontului.
Cu fraţii Chiraş am fost într-o activitate deosebită, după cum se
evidenţiază din sublinieri, timp de cinci ani; în tot acest timp, gazd ele
noastre erau păstrate în secret - nu ştiam unii de alţii, aşa am hotărât, să ne
rezolvăm problemele individual. Ştiam, şi ei, şi eu, în chip deosebit gazda
noastră comună, a omului nostru de legătură Ion Vatamaniuc. Ne
despărţeam şi ne întâlneam după ce, de comun acord, stabileam un anume
loc şi o anume zi. Un loc de întâlnire, îmi amintesc, l-am botezat „A treia
groapă", în capătul „Tăieturii ruseşti"; ora nu era stabilită niciodată, nimeni
nu-şi putea închipui câte peripeţii pot fi până la momentul întâlnirii. Aveam
semnale de recunoaştere - imitam păsările de noapte, mai ales huhurezul,
sau căpriorul când brăhneşte. Nu aveam ceas nici unul, ne orientam după
„orologiile" naturii, după astre, păsări, melci, broaşte, fenomene
meteorologice. După ce ne regăseam, primul lucru care ne concentra atenţia
erau informaţiile. Fiecare spunea ce este în teren, ce a auzit, ce a văzut, ce
situaţie e în localitate, între oameni. Informaţiile ne consolidau planurile ori
ni le modificau, după caz, ne făceau să fim stăpâni pe situaţie, să dominăm
atmosfera, să o avem sub control. Informaţiile erau tot atât de importante,
ba uneori chiar şi mai mult, decât alimentaţia, în perioada la care fac aici
referire, am stat cam o lună numai în ascunzători, neavând contacte cu
comunitatea din localitate; era o situaţie critică şi orice pas greşit putea fi
fatal; am trăit greu, cu pâine şi cartofi, din provizia care ne era asigurată,
foarte discret, de un prieten care ne aducea alimente într-un loc dinainte
stabilit. Primăvara, ca să amintesc un amănunt... alimentar, consumam
foarte multă frunză fragedă de fag, cu conţinut de vitamina C, şi podbal,
vegetaţie ce creşte pe marginea pâraielor, foarte bună pentru deficienţe
gastrice, care vindecă chiar şi ulcerul. Am consumat şi urzică crudă, cam
aspră la limbă, dar bună pentru conţinutul de fier. Jirul nu e bun, seminţele
de fag cunoscute sub acest nume, cu care se îngraşă mistreţii, conţin tanin
şi provoacă urâte dureri de cap. Consumam în schimb, ademeniţi de
dulceaţa bobitelor, vâsc. Nu departe ne-a fost moartea! Vâscul era prezent
mai ales în zonele cu păduri tăiate, în cantităţi deosebite. Consumam mult
această vegetaţie, până când, într-o zi, am simţit o stare de ameţeală pe
care, la început, o pusesem pe seama alimentaţiei slabe. Căci anii de codru
au însemnat foame, multă, multă foame.
Nu ştiu dacă nu-i prea multă vorbărie aici...
C.H.: Nu-i vorbărie deloc, e viaţă, viaţă inedită.
Gv.V.: Voi vorbi în altă parte - adăugând câte ceva nou la cele deja
consemnate, despre semnele naturii, despre „aparatele de măsură" după
care ne orientam în diferitele etape ale timpului. Aici mai adaug ce-am păţit
cu vâscul. Simţind simptome deosebite, ameţeli, oboseală excesivă, am