Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
activând în jurul mănăstirii Humor. S\vuleţ era rudă apropiată cu Varvara
Zaremba a lui Ilie a Profirei; tatăl lui şi cu Varvara erau fraţi. Având
această relaţie la îndemână, fratele meu Ion a intuit că acesta se va abate
numaidecât pe la mătuşa sa. Ion a mers la Varvara să se informeze, dar ea
l-a repezit arătând că nu ştie nimic. Ion insistă:
- Cum poţi dumneata să spui, lele Varvara! Uite ce-i: mata mă
cunoşti destul de bine. Să nu ai frică; acum nici eu n-am frică de dumneata.
Uite de ce am venit: şi Gavriluţă, fratele, e tot pe aici. Şi vreau ca să se
întâlnească cu el, că e mai greu singur. Să fie doi. Iar eu îi voi ajuta pe
amândoi."
Ea stă puţin, se gândeşte...
- Eu te-am înţeles, bade Ionică, dar dacă eu nu ştiu de el...
- Bine, nu ştii. Uite ce spun eu: să vină Gavriluţă, să stea vreo
săptămână la dumneata în pod, poate în podul şurii, vine el şi s-or întâlni...
- Cum să stea Gavriluţă la mine
- Nici o frică să nu ai, că îl aduc noaptea, vin prin spate; el e la mine
acum. ~l aduc eu aici, prin livadă, noaptea, şi îi aduc tot ce îi trebuie,
dumneata nu ai să-i dai nimic. Trebuie să-i mai fac o pereche de opinci,
trebuie să-i mai aduc ceva...
- Ionică, să nu se întâmple o nenorocire!
- Nici o nenorocire. N-avea grijă, că doar mă cunoşti pe mine.
Ce-i drept, fratele Ionică avea foarte multă trecere pe la toţi oamenii,
ca om cinstit, ca om de cuvânt. Era un om foarte respectat, pentru că el nu a
zis o dată „nu" în faţa unei solicitări. Astfel, Varvara Zaremba n-a avut ce
face şi a spus:
- Cum crezi dumneata, numai că dumneata o să răspunzi dacă...
- Eu răspund!, replică ferm fratele Ionică.
Şi am stat o săptămână la Varvara în pod. Şi într-o noapte aud: scârţ,
scârţ. Uşa din spate, pe unde am intrat eu. Am stat liniştit; mă temeam să
spun ceva, ca el să nu creadă că este aşteptat de păzitori şi să nu deschidă
focul. Am stat foarte liniştit la locul meu, încât el n-a ştiut nimic şi am
simţit că s-a aşezat şi el într-un loc şi a stat nemişcat. Aşa că stăteam
amândoi în acelaşi pod, fără să ştim unul de altul. Şi dimineaţa, când a
venit la el Pachiţa, fata cea mare a Varvarei, cu mâncare, s-a uitat speriată
că nu suntem doi. L-a văzut numai pe el; eu stăteam încă ferit. Pachiţa se
uită şi întrebă: „Eşti singur". El spune: „Singur". Stă, se gândeşte un timp
şi eu răspund de acolo:
- Sunt şi eu aici, Pachiţa!
El a tresărit grozav. Şi Pachiţa a râs la el când a văzut că a pus mâna
pe automat; avea şi el un pistol-mitralieră rusesc. Pachiţa a spus:
- Nu-ţi fie frică, e Gavriluţă, şi el e ca tine.
Iată aşa a avut loc întâlnirea mea cu Săvuleţ, în pod la Varvara! Am
29