Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
mărunţişuri. Ne uitam şi nu-l cunoşteam; pe Motrescu îl ştiam doar din
spuse...
C.H.: Extraordinar...
Gv.V.: Descris, el este. ~nalt, brunet, cu puşca jos. Am ieşit şi l-am
somat. El a ridicat mâinile.
„Vino la deal, la noi!" Eram la şapte-opt metri. Acolo erau brăduleţi,
desiş. A venit. A lăsat puşca acolo. Ne-am dus, am luat puşca şi l-am băgat
în bordei. Ne-am luat pe rând rucsacele. Acum a avut loc şedinţa în familie:
să-l împuşcăm pe Motrescu. Informaţiile care le aveam despre Motrescu
toate concluzionau că este trădător. Pe cumnatul Gheorghe, la care trăgeau
nişte vicoveni, cu boii, venind luni şi plecând sâmbătă acasă, lucrători în
pădure, l-am întrebat ce fel de oameni sunt, căci vreau să vorbesc cu ei, să
iau informaţii despre Motrescu. Am ieşit într-o zi la ei, sâmbătă seara, când
se pregăteau să plece acasă şi i-am întrebat - unul se numea Gavril şi unul
Toader, tată şi fiu, Gavril Hriţcan era bătrânul, Toader Hriţcan era feciorul:
- Bade Gavril, uite cine sunt eu. Am o rugăminte la dumneavoastră,
vreau un lucru să-mi spuneţi, vă rog foarte mult, că-i vorba de vieţile
oamenilor. Spuneţi-mi ce situaţie este Motrescu Ce ştiţi dumneavoastră, că
sunteţi vicoveni Am mai stat de vorbă şi cu alţi vicoveni - am zis aiurea -
şi cei mai mulţi mi-au spus că n-au încredere în el...
- Eu stau în apropiere de el, îmi răspunde Gavril Hriţcan. Nu ştiu ce
să vă spun, dar ceea ce ştiu vă spun. Soţia mea merge ziua să ia din păpuşoi
frunză de sfeclă, câte un bostan, să dăm la animale, la vietăţi. Şi găseşte
urmă de bocanc, de cizmă, în porumb la mine. Şi mai ales pe un anumit loc,
aproape că e potecă bătută spre casa lui Motrescu, a tatălui lui...
Atunci, m-am întrebat: „Dacă-i omul Securităţii, cum s-a lansat
vorba, de ce se fac pânde la casa lui, de ce-o ameninţă pe Maria, soţia lui
Dar nici ce spune Vasile Motrescu nu poate fi crezut!”
Nu ştiam deocamdată care e situaţia acestui om extraordinar de dur,
cu o răutate pe care i-a însămânţat-o comunismul, în închisoare, în lagăr, în
prizonierat. Decizia din „consiliul de familie" mi s-a părut pripită. „De ce
să-l împuşcăm, poate nu-i trădător" Oricum, clipele au început să se
precipite. Dar eu mi-am amintit de lecţiile de la şcoala de poliţie judiciară,
când profesorul Praporgescu de la „Carmen Sylva" ne-a spus:
- Domnilor, veţi fi puşi în situaţii deosebit de complicate, să cercetaţi
cazuri deosebit de încurcate. Să ştiţi că adevărul nu este uşor de găsit. Cu
răbdare, să suspectaţi orice mic amănunt care vă poate duce pe o pistă cu
totul alta decât cea reală, orice aparentă dovadă care poate duce pe o pistă
falsă. Să ştiţi un lucru: mai bine să fie zece vinovaţi în libertate, decât un
nevinovat în închisoare!"
Acest lucru mi-a intrat în sânge, în creier şi nu puteam accepta. De
aceea, şi acum, orice aud, chiar dacă e împotriva mea, eu primesc cu
93