Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

86
Constantin Hrehor
- ... Nu mai aveţi ce căuta, pentru că el este sigur moartea voastră.
Voi ajungeţi în mâinile Securităţii, iar noi suntem în pericol. Aşa că, din
acest moment, până nu-l împuşcaţi pe Motrescu, la mine nu veniţi.
Desigur, Motrescu era la noi, în mâinile noastre. Cum s-a întâmplat
Având în vedere faptul că în comuna Suceviţa se înăsprise foarte mult
supravegherea gazdelor noastre şi eram din ce în ce mai strâmtorăţi şi în
pericol, eu am luat o măsură de siguranţă: să-mi recrutez un om nou,
nebănuit până acum, fără nici un fel de legătură pe care, în cazul că mi se
va tăia şi ultima speranţă, să-l pot apela. Cine a fost acela Irimie Cazacu,
zis Pichioiu. N-am fost niciodată până atunci la el, dar aşa cum v-am spus,
când stăm zile şi nopţi, analizând pe fiecare din comuna Suceviţa de zeci de
ori, am ajuns şi la Irimie Cazacu. Şi l-am trecut acolo în mintea noastră ca
pe un posibil sprijin la vreme de necaz.
C.H.: De rezervă...
Gv.V.: Aşa că de data asta eu m-am dus la el într-o duminică noapte,
în anul 1954, spre toamnă; începuse boncănitul cerbilor. Asta înseamnă
septembrie. M-am dus la Irimie, am bătut în geam. A ieşit, m-a luat în casă,
m-a recunoscut; el era bun prieten cu Ionică, cu fratele, foarte buni prieteni.
- Bade Irimie, eu am venit la mata pentru un lucru. Nu trebuie să-mi
dai nimic, eu am acum încă sprijin de la cineva, dar în cazul că voi fi
strâmtorat şi vor fi arestaţi fraţii, cumnaţii, vei putea mata să mă ajuţi Nu e
nici un secret faptul că fraţii Chiraş, Mateienii, sunt fugiţi din comună şi
sunt cu mine...
- Gavriluţă, ştiu. Ştiu că sunteţi toţi şi te asigur oricând, să nu ai nici
o grijă. Vă dau tot ce aveţi nevoie.
Mi-a dat şi-am mâncat. Tuturor eu le ceream lapte. Acest aliment
nu-l aveam în munţi; eram sătul de cartofi, de fasole, dar de lapte nu. Mi-a
dat o strachină cu lapte şi am vrut să plec.
- Nu pleci, Gavrile, îmi zice.
- Am de unde lua alimente, să nu-ţi faci probleme, îmi este destulă
asigurarea pe care mi-ai făcut-o pentru viitor.
- Nu, nu, nu. Nu-ţi dau nimic în seara asta. Vreau să vorbim doar
ceva. Stai aici, nu mai merge după alimente, sunt cele de trebuinţă la mine.
Uite ce, mâine e luni - eu lucrez la Bercheza, între Câmpu şi Bâtca
Corbului, înspre Obcina Putnei. Peste o săptămână să vii acolo, eu lucrez
împreună cu cei doi nepoţi ai mei. De ei însă să te fereşti. Dimineaţa, spre
ora opt, eu voi fi acolo. Iţi aduc mălai, fasole, cartofi, pun în căruţă şi vă
aduc. Ştii că eu sunt prieten cu Ion Chiraş... Ne întâlnim în Subcâmpuri..."
L-am ascultat cu atenţie. Mi-am zis: „Oare nu mă atrage într-o cursă" îmi
era frică de şantaj. Aşa a fost atras în cursă fratele meu Nicolae, pe care
nu-l vizitam; el fiind cu slujbă în armată, a fost slab în faţa jocurilor
securiştilor şi a predat câteva gazde, deschizând practic lanţul arestărilor...