Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

180
Constantin Hrehor
atunci, iar soldaţii au tras cu armele şi au aruncat grenade, ocupând astfel
liziera pădurii. Partizanii au fugit, divizia s-a scurs şi viaţa de front a intrat
în obişnuitul regim. Dar, după război, generalul Voicu a fost arestat; a fost
prins la Iaşi, în 12 august 1944, undeva, într-un cimitir, dus la - dacă nu mă
înşel - mareşalul Tulbuşin, anchetat timp de o săptămână şi predat la
Bucureşti, unde i s-a dat o altă divizie cu care a luptat în Cehoslovacia.
După sosirea din Cehoslovacia e arestat şi condamnat la muncă silnică pe
viaţă pentru activitate împotriva clasei muncitoare. Generalul s-a apărat:
- Onorat tribunal, să mi se spună: au fost acolo morţi Au fost răniţi
Nici măcar răniţi nu au fost, că după primele focuri au fugit. Pentru asta mă
condamnaţi pe mine, că am tras şi răspuns cu foc la foc Dar toate legile
internaţionale prevăd că orice civil, dacă luptă în spatele frontului, poate fi
împuşcat, pentru că este în afara legii.
Nu s-a ţinut cont de afirmaţiile acuzatului. Hotărârea, chiar dacă nu
era fondată, devenea definitivă şi irevocabilă, fără drept la comentarii. Aşa i
s-a întâmplat şi unui alt ofiţer, colonelului Baionescu din Ardeal, dar şi
colonelului Ciulei, cu care am stat în celulă, învinuit că l-a împuşcat pe
Vasile Roaită. Zadarnic în anchetă a spus că el era departe de soldaţii care
trăgeau în aer, căci având calitatea de comandant de regiment nu trăgea cu
puşca, deţinea doar revolver. „Că gloanţele au ricoşat oarecum, trase de
soldaţi, iar Roaită a murit, e drept, motiva el, dar de ce să fiu acuzat că l-am
ucis eu" Culmea uimirii stă însă nu în această mârşavă acuzaţie, ci în
faptul că Ciulei, în cei paisprezece ani de închisoare, a întâlnit un alt
colonel, învinuit de aceeaşi faptă. Ce vedem de aici Vedem că cineva,
indiferent cine, trebuia să fie ţap ispăşitor pentru faptele dubioase. Ţi se
punea în spate o mortăciune şi stăteai la zdup cât voiau judecătorii vânduţi
şi pervertiţi de politica epocii!
Tot aici mai amintesc un alt caz: un plutonier de jandarmi care a
activat în Basarabia. Deşi nu i s-a găsit o vină anume, nici un martor
acuzator şi chiar dacă dovezile lui erau puternice în legătură cu
comportamentul său profund uman, procurorul totuşi a decis:
- Dle preşedinte şi onorat tribunal, nu avem martori. Martori ar fi, dar
nu ne pierdem timpul... Ne putem închipui prin poziţia lui pe care a avut-o
în societatea putredă a burgheziei, ca şef de post în Basarabia, cât de mult a
stânjenit el, prin acţiunile lui, desfăşurarea luptei oamenilor cinstiţi, a
oamenilor muncii care voiau să scuture jugul capitalismului. Ne putem
închipui cât de mult a contribuit el la frânarea progresului, a planului
politicii noastre sociale!
Multe aberaţii s-au făcut în numele unei doctrine mincinoase, străine,
care a încercat să facă din... maimuţa darwiniană un „om nou" şi, eşuând, a
făcut o fiinţă fără umanitate, dezumanizată, rătăcită, fără Dumnezeu şi
incapabilă a-şi înţelege semenii! Atât de feroce era vremea de care vorbim,