Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
cauză acest om nu trebuia să stea acolo. Acolo trebuia un om de-al lor,
compensat pentru unele servicii utile comuniştilor. Aşa a ajuns Neculai
Mereanu arestat şi învinuit de activitate împotriva Partidului Comunist
Român. Era un om cu o extraordinară voinţă. Nu a recunoscut nimic. A fost
arestat şi dus la Securitatea din Craiova, anchetat de locotenentul Calciu, un
ţigan bine lustruit, după cum mi-a povestit el. Nu recunoştea nimic şi l-au
bătut de mai multe ori. Odată, enervat, anchetatorul, o brută, s-a ridicat de
la masă şi l-a luat de cap, l-a ridicat şi, după mai multe lovituri, i-a dat cu
pantoful în burtă. Condamnatul a căzut, s-a înălbit, i-a crăpat diafragma în
şapte-opt locuri încât i s-au lăsat maţele în jos. L-au luat repede, că era
leşinat şi l-au dus la spital la Văcăreşti. L-au cusut, dar a rămas cu o hernie
grozavă. L-au adus înapoi la anchetă.
Striga la el: „Banditul, duşmanul poporului!"
L-au dus la anchetă după ce a stat vreo două luni în spital la
Văcăreşti. Sălbatic era locotenentul Calciu! Ancheta şi bătea în stil barbar.
Altădată a luat o scrumieră de pe masă, de sticlă groasă, grea, cred că avea
un kilogram. A socotit că îl minte deţinutul Mereanu şi, cu putere, a
aruncat-o în el. El s-a ferit şi scrumiera aceea l-a lovit în genunchi; i-a
crăpat rotula. Când l-am întâlnit eu, era infirm de piciorul drept, mergea
numai în vârful degetelor, abia mergea, îl durea grozav. Căci acolo, la
Securitate, nu i s-a dat mare importanţă tratamentului. A ieşit un om infirm
pentru toată viaţa.
C.H.: Chiar dacă naraţiunile din acest capitol al groazei vor părea
extrase parcă dintr-un „jurnal pe sărite", noi vom continua să consemnăm
tot ce este important, fără a ne crampona de rigoarea cronologică.
Gv.V.: E bună această formulă.
Să vorbesc aici mai mult despre detenţia din Jilava. „Casa" care mi
s-a dat era, cum am spus, celula 5; de acolo am plecat, transferat, la Gherla,
ultima dintre închisorile prin care am trecut, dar asta se întâmpla în 1959.
La Gherla am stat până la eliberare, în 1964. Dar să amintesc ce a fost
acolo până la aceste date. Am stat acolo cu generalul Voicu, comandantul
unei divizii de infanterie. Acesta, prin '42-'43, se deplasa cu divizia spre
front; a mers un anume timp cu trenul, până la Tiraspol, dar pentru că
pericolul de a sări trenul în aer era aproape iminent în acele împrejur ări, iar
viaţa ostaşilor periclitată astfel, drumul a fost continuat pe jos. Avangarda îl
avea înaintea batalionului pe căpitanul Pântea. Divizia se scurgea încet.
~ntre localităţile Bolta şi Balta era o zonă împădurită. Din pădure au venit
focuri violente, puternice, de automat. Câţiva ostaşi au căzut sub bătaia
gloanţelor. S-a făcut imediat răspândirea, după regulă; generalul i-a ordonat
căpitanului Pântea să pună sub observaţie liziera pădurii. Căpitanul a pus în
bătaie brandurile şi mitralierele, soldaţii au înaintat acoperiţi de propriul
foc; mitralierele şi brandurile au încetat, conform strategiei care se impunea
179