Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
<strong>Muntele</strong> m\rturisitor<br />
cauză acest om nu trebuia să stea acolo. Acolo trebuia un om de-al lor,<br />
compensat pentru unele servicii utile comuniştilor. Aşa a ajuns Neculai<br />
Mereanu arestat şi învinuit de activitate împotriva Partidului Comunist<br />
Român. Era un om cu o extraordinară voinţă. Nu a recunoscut nimic. A fost<br />
arestat şi dus la Securitatea din Craiova, anchetat de locotenentul Calciu, un<br />
ţigan bine lustruit, după cum mi-a povestit el. Nu recunoştea nimic şi l-au<br />
bătut de mai multe ori. Odată, enervat, anchetatorul, o brută, s-a ridicat de<br />
la masă şi l-a luat de cap, l-a ridicat şi, după mai multe lovituri, i-a dat cu<br />
pantoful în burtă. Condamnatul a căzut, s-a înălbit, i-a crăpat diafragma în<br />
şapte-opt locuri încât i s-au lăsat maţele în jos. L-au luat repede, că era<br />
leşinat şi l-au dus la spital la Văcăreşti. L-au cusut, dar a rămas cu o hernie<br />
grozavă. L-au adus înapoi la anchetă.<br />
Striga la el: „Banditul, duşmanul poporului!"<br />
L-au dus la anchetă după ce a stat vreo două luni în spital la<br />
Văcăreşti. Sălbatic era locotenentul Calciu! Ancheta şi bătea în stil barbar.<br />
Altădată a luat o scrumieră de pe masă, de sticlă groasă, grea, cred că avea<br />
un kilogram. A socotit că îl minte deţinutul Mereanu şi, cu putere, a<br />
aruncat-o în el. El s-a ferit şi scrumiera aceea l-a lovit în genunchi; i-a<br />
crăpat rotula. Când l-am întâlnit eu, era infirm de piciorul drept, mergea<br />
numai în vârful degetelor, abia mergea, îl durea grozav. Căci acolo, la<br />
Securitate, nu i s-a dat mare importanţă tratamentului. A ieşit un om infirm<br />
pentru toată viaţa.<br />
C.H.: Chiar dacă naraţiunile din acest capitol al groazei vor părea<br />
extrase parcă dintr-un „jurnal pe sărite", noi vom continua să consemnăm<br />
tot ce este important, fără a ne crampona de rigoarea cronologică.<br />
Gv.V.: E bună această formulă.<br />
Să vorbesc aici mai mult despre detenţia din Jilava. „Casa" care mi<br />
s-a dat era, cum am spus, celula 5; de acolo am plecat, transferat, la Gherla,<br />
ultima dintre închisorile prin care am trecut, dar asta se întâmpla în 1959.<br />
La Gherla am stat până la eliberare, în 1964. Dar să amintesc ce a fost<br />
acolo până la aceste date. Am stat acolo cu generalul Voicu, comandantul<br />
unei divizii de infanterie. Acesta, prin '42-'43, se deplasa cu divizia spre<br />
front; a mers un anume timp cu trenul, până la Tiraspol, dar pentru că<br />
pericolul de a sări trenul în aer era aproape iminent în acele împrejur ări, iar<br />
viaţa ostaşilor periclitată astfel, drumul a fost continuat pe jos. Avangarda îl<br />
avea înaintea batalionului pe căpitanul Pântea. Divizia se scurgea încet.<br />
~ntre localităţile Bolta şi Balta era o zonă împădurită. Din pădure au venit<br />
focuri violente, puternice, de automat. Câţiva ostaşi au căzut sub bătaia<br />
gloanţelor. S-a făcut imediat răspândirea, după regulă; generalul i-a ordonat<br />
căpitanului Pântea să pună sub observaţie liziera pădurii. Căpitanul a pus în<br />
bătaie brandurile şi mitralierele, soldaţii au înaintat acoperiţi de propriul<br />
foc; mitralierele şi brandurile au încetat, conform strategiei care se impunea<br />
179