Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

-Nu a vorbit!
Constantin Hrehor
Garda i-a condus în boxă. Li s-au luat şireturile; tribunalul i-a
condamnat la câte doi ani. Corniţă nu avea gamelă, a luat o cană de
aluminiu pe care o ţineam noi pentru a vorbi la perete; a uns-o cu săpun şi
apă, după aceea a pus var pe ea, iar cu paiul din saltea scria. Literele se
vedeau foarte greu. Altfel se vedea scrisul pe talpa bocancului sau pe
fundul gamelei. Cana de aluminiu fiind albă, pe praful alb se citea greu:
Tânărul s-a dat lângă un geam să poată scrie, mărunt, mărunt. Pe vizetă l-a
văzut plutonierul Buruianu. A intrat, copilul a dat cana la spate. Buruianu,
nervos, a luat cana pe deget şi l-a lovit în cap până a rămas cu toarta în
mână, iar cana s-a turtit. După aceea, la o zi de la incident, când am dat cu
mâna pe cap la el, erau numai cucuie, vreo zece-doisprezece cucuie avea în
cap săracul. Era urgie să te prindă că scrii ceva, că înveţi sau că faci altceva
decât cerea programul lor de îndobitocire.
C.H.: Şi dumneavoastră, cei care eraţi prezenţi la acest gest atât de
groaznic, nu aţi reacţionat în nici un fel, nu aveaţi cum
Gv.V.: Unul dintre noi dacă ar fi spus: „Ce faci, domnule, că îl
omori!" sau „Lasă-l, domnule, în pace!", imediat era luat şi băgat la
izolare. Acolo erai sortit să-ţi pierzi viaţa. Erau metode în aşa fel folosite,
încât viaţa, fără nici un preţ înaintea odioşilor torţionari ori a caraleilor din
temniţe se putea pierde fără ca vinovaţii să fie traşi la răspundere.
Malaxorul morţii funcţiona diabolic, nici o clipă din câte au fost nu putea fi
consumată în siguranţă. Omul îndobitocit nu avea valoare nici cât un cobai
martirizat cu seninătate de experimentalişti. Numai omul, celulă vie a
Bisericii, înţelegea altfel şi existenţa proprie, şi responsabilitatea faţă de
semeni, şi obligaţiile faţă de măreţia lui Dumnezeu.
C.H.: De la Câmpulung Moldovenesc „am cules" o poveste
cutremurătoare, despre un tânăr căruia i s-au furat idealurile.
Pomenesc aici un nume de care poate că nu ştiţi, de un descendent al
familiei Chiraş; îl pomenesc pe Vasile Vespazian Chiraş (n. 1928), fiul
pădurarului Anton Chiraş care era frate cu Toader...
A fost arestat de Securitate în 1949 alături de încă doi studenţi la
Iaşi, unde era înscris la Facultatea de Mecanică. Colonelul de tristă
amintire, Popik a pronunţat la Iaşi o condamnare la cinci ani pentru „crimă
de uneltire împotriva ordinii sociale şi siguranţei statului". Avea atunci 23
de ani. De la Suceava unde a cunoscut ospitalitatea celulelor 12, 13, 17 şi...
„celula neagră" - celule pe care le-am vizitat cu multă curiozitate eu
însumi, întru documentare, observând că sunt aproape integre, că e la
subsol încă apă mocnită din acele vremuri şi pe pereţi nici o spoială de var
nou! - pedeapsa s-a consumat la oribilul Canal, la săpăturile întotdeauna
normate mai crunt decât în epoca sclavagistă. Vasile Chiraş - un ins bântuit
210