Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

244
Constantin Hrehor
Luna-l spoia cu argint pe veşminte,
Argintându-i pe mâini vechi spărturi,
M-a ridicat de sub pătura sură:
- Doamne, de unde vii Din ce veac
Isus a dus lin un deget la gură
Şi mi-a făcut semn să tac...
A stat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni rugină,
Parcă purtase lanţuri cândva...
Oftând şi-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci;
Prin semn, lumină, iar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada lui vărgi...
Părea celula munte, părea căpăţână,
Şi mişunau păduchi şi guzgani.
Simţeam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Şi am dormit o mie de ani...
Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
Numai Isus nu era nicăiri...
Am întins braţele.
Nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul.
Nici un răspuns.
Doar razele reci ascuţite-n unghere,
Cu suliţa lor m-au împuns,
Unde eşti, Doamne - am urlat la zăbrele,
Din lună venea fum de căţui.
Am pipăit, şi pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor lui...
C.H.: Eu am găsit şi o însemnare a părintelui Gheorghe Calciu, în
care se spune că şi poemul „Mistreţul cu colţii de argint" al regretatului Şt.
Augustin Doinaş, era murmurat de către deţinuţi, până când Doinaş, el
`nsuşi, avea să se numere cu cei întemniţaţi. Să revenim la „şcolile înalte"...
Gv.V.: ~n acest mediu, cum am subliniat, fiecare trebuia să...
optimizeze atmosfera cu ceva interesant. Eu povest eam mult, eram solicitat
să vorbesc despre viaţa partizanilor şi despre întâmplări din sat, din natură.
Nicolae Steinhardt, care avea o cultură superioară, deşi nu era înţeles de
toţi, ţinea adevărate prelegeri de filosofic, de teologie, de antropologie.