Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

160
Constantin Hrehor
spiţă, era om şters, un om lipsit de calităţi de partizan, nu cum erau fraţii
Chiraş şi nici pe departe cum era Motrescu, cel din urmă un om cu totul şi
cu totul deosebit.
C.H.: Când eraţi împreună în faţa aparatului de fotografiat şi el a
schiţat un fel de zâmbet, privirea Dvs. tăioasă oare nu i-a trezit conştiinţa
Gv.V.: Nu ştiu ce a gândit atunci. Am sosit noaptea la Suceava, am
plecat seara. Am coborât din maşină. Pe mine m-au luat primul, mi-au scos
cătuşele de pe mâini. Unul m-a luat de un braţ şi altul de celălalt braţ, aşa
am urcat scările. Mi-au pus pe ochi ochelari de tablă neagră. N-am văzut pe
nimeni. M-au dus în colo, în colo şi m-au băgat într-o celulă. După aceea
i-au luat pe ceilalţi. Aveam plete, când m-au prins m-au lovit în cap cu
automatul. Am un semn de-atunci. Am fotografia, se vede că parcă eram
breaz, o parte albă, o parte neagră. Aveam din beci ţărână în cap, în plete;
pufoaica era murdară, plină de pământ. M-au băgat în celulă, nedormit,
lovit în cap. ~n situaţia aceea am adormit profund. Toată noaptea am
dormit. Am găsit acolo în celulă pe unul care a spus că se numeşte Corbea
Mureşanu; a spus că este procuror că este condamnat politic pentru faptul
că în calitate de procuror a cerut condamnarea comuniştilor. Era originar
din Braşov şi a cerut condamnarea comuniştilor care au făcut cu ani în
urmă revoluţie acolo, în timpul dictaturii antonesciene. L-am crezut şi nu
prea. N-am avut nici o treabă cu el, eu mă gândeam la ce va urma cu mine.
A doua zi m-au scos şi m-au dus la frizer; era un deţinut de drept comun,
care tare s-a uitat lung la mine. Aveam ochiul negru, tumefiat.
C.H.: Fotografii nu v-au mai făcut
Gv.V.: Nu.
Când a dat cu pieptenul, a curs ţărână din păr; m-a tuns tot. M-au
luat, m-au dus înapoi în celulă. După un timp mi-au dat zeghe şi pufoaicele
mi le-au luat... ~n maşină, după ce am fost capturat, îmi amintesc că toţi
soldaţii vorbeau ungureşte. Nu am fost surprins de această etnie pentru că
pe când mă aflam la Bercheza, la numai zece metri au trecut prin faţa mea
patru securişti, doi cu prăjinile, care răspândeau cablul, şi doi cu rolele de
cablu telefonic. Aceştia mi-au fost de folos în tribunal, căci am spus
acuzatorilor că i-am văzut şi că puteam lejer să-i împuşc, în proces am
precizat că au trecut pe lângă mine într-o noapte când mă aflam pe malul
Pârâului Şoarecu, că am văzut trecând o maşină cu militari. Şi asta după
evenimentele de la Bâtca Corbului, în '55. Am amintit pe unul Zoltan, care
distribuia bobine... ~n faţa tribunalului nu am ascuns să spun că, undeva, la
o moară, am prins pe un militar pe care am vrut să-l dezbrac de hainele lui,
ca să-mi înlesnesc ieşiri mai în siguranţă, şi pe care l-am lăsat liber pentru
că mi-a mărturisit că e sărac, numai sub protecţia mamei, şi străin de
comunismul devastator. Era acesta un tânăr din comuna Satu Mare, din
vecinătatea Rădăuţilor, aşa mi-a spus, încadrat într-un batalion din