Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
- Dle Vatamaniuc, de zeci de ori am fost întrebat de dumneavoastră.
Cineva venea de la Bucureşti şi mă tot întreba despre dumneavoastră.
- Un colonel, aşa şi aşa, zic eu.
- Nu, un civil.
Colonelul interesat de existenţa mea, după mărturia agronomului
Pădure, l-a predat pe acesta unui căpitan urâcios care i-a spus:
- Tov. inginer, mata ai contact cu toată lumea din comuna asta. Ce
vorbeşte banditul ăsta care s-a mutat aici lângă dumneavoastră - acestea au
fost cuvintele colonelului, la care Pădure a răspuns:
- Tovarăşe anchetator, am vorbit cu mulţi oameni, ştiu atât: când trec
cu şareta dimineaţa, la colectiv, şi seara înapoi, zilnic îl văd pe cel de care
mă întrebaţi, în genunchi în grădină. Ce face omul ăsta eu nu ştiu, descântă
plantele acelea, nu ştiu. în grădină îl văd când trec în colo, în grădină îl văd
când vin încoace.
- Bine, dar el, aşa, nu iese, nu stă de vorbă cu oamenii
- „Am stat de vorbă cu mulţi oameni”, îmi spune el că le-a spus
atunci, „dar nici unul nu mi-a zis că ar fi stat de vorbă cu el.”
- Cum, ăsta e sălbatic Nu stă de vorbă cu oamenii
- Nu stă de vorbă cu el nimeni, nu-l cunosc. Atât doar: bună ziua -
bună ziua.
Soţiei nu i-am spus niciodată aceste întâmplări, deşi ea m-a întrebat.
M-am temut să nu se sperie iar, ca în Bucureşti. Odată însă m-a întrebat:
- Atunci pentru ce te cheamă
- Pentru ţiganul cu caii, Getuţa...
Ce s-a întâmplat Iată ce. Un ţigan de la Câmpulung Muscel a luat de
undeva cherestea şi poposind în marginea comunei, în câmp, a adormit.
Cineva i-a furat caii de pe poiană, pe care nu i-a mai găsit. A tras căruţa
într-o curte şi s-a dus în locul de unde era el; a venit cu alţi cai, a luat căruţa
şi s-a dus. Cu timpul şi-a cumpărat alt cal şi, cu încă unul, umbla cu
scândură, cum îi era meseria, într-o zi a văzut la o căruţă, la un alt ţigan din
comună de la noi, unul dintre caii lui. S-a dus repede la post şi a anunţat.
- De unde ai luat calul" a fost întrebat cel bănuit.
- L-am cumpărat de la nişte căldărari.
- Dar celălalt cal
- Nu ştiu, eu pe ăsta l-am cumpărat.
Şi a stat ţiganul acela în apropierea casei mele. A venit la mine şi a
cerut mâncare; i-am dat pâine; a stat vreo săptămână pe acolo. A trebuit să
meargă acasă, să aducă dovadă cum că a avut cai, cum au fost caii şi
declaraţiile s-au potrivit. Apoi i s-a dat calul. A trebuit să dau şi eu o
declaraţie.
Deşi eram ieşit la pensie, agenţii nu m-au lăsat nici o clipă. M-au
ameninţat că-mi astupă gura cu pământ, întrebându-mă mereu de ce înjur
279