Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
partea aceea, de la Vârful Pleşului încolo, către Marginea, a fost controlată
toată. Chiar şi pădurea izolată de la Burla. Aveam siguranţă la Vulturu dar
era greu cu alimentele; până în sat să ajungi, în Suceviţa, era distanţă mare.
Problema era că pe acest drum lung puteai avea surprize neplăcute. Neculai
se îngândura:
- Oameni buni, eu acolo nu pot mişca. O să încerc. Noaptea sigur se
face pândă, pază la mine la colibă. Aşa că, nici vorbă să intraţi. Deşi am
lapte zilnic, am bidonul cu lapte acolo în izvor... Dar şi ziua mă tem. Cum
să vă aduc Că aş avea ce să vă aduc. Am să văd eu cum fac. Ziua am să
umblu împrejurul colibei, să văd dacă cineva mă pândeşte şi dacă am să
simt că nu e nimeni, am să iau o dată ceva, puţin, şi am să duc până într-un
loc; mă voi duce după lemne, iar dacă vin, mai iau ceva cu mine. De vreo
cinci ori dacă merg la colibă, tot vă aduc ceva mâncare; o depozitez şi după
aceea o iau toată de acolo, într-o traistă, şi v-o aduc vouă."
Aşa a făcut, cu precauţie mare. Ne-a adus brânză, două sticle cu lapte,
pâine - ceea ce avea. Mălai, cartofi, din acestea mai puţin că puţin avea şi
el. O săptămână ne-am descurcat. După ce am terminat proviziile, iarăşi nu
ştiam ce e de făcut. Tot Toader Mihailescu din Marginea ne-a rămas ultima
nădejde. Am hotărât să-l vizităm.
- Dar mergem toţi", au întrebat fraţii Chiraş, amintindu-şi că
Viorica s-a arătat oarecum stingheră. Să mergi numai tu, Gavrile, mi-au zis,
noi te vom aştepta în pădure.
- Fraţilor, le-am răspuns, o zi-două, o noapte vom putea sta la Toader
în şură, nu-i vom deranja casa, vremea e de acum încălzită.
I-am convins, am intrat în şură şi am stat acolo liniştiţi. Dimineaţa,
când a venit Toader, am vorbit cu el. Ne-a zis:
- Eu plec la pădure, dar îi spun Vioricăi şi ea vă va aduce de
mâncare.
Viorica ne-a adus mâncare bună. Aveam promisiuni să primim
alimente şi din Suceviţa. Toader, mărinimos, a zis:
- Ce să mai bat drumul până în Suceviţa Vă dau eu cartofi cât vreţi,
căci am, mălai vă dau cât vreţi, căci am, şi o să vă cumpăr şi nişte pâine
dacă vreţi.
- Da, prietene Toader. Nişte pâine, aceea ţine mai mult.
Mălaiul se uda şi trebuia să îl ţinem la uscat. Foarte complicată boală
aduce mălaiul! Am stat vreo patru zile la Toader, pentru că aveam
posibilitatea să ne alimentăm şi pentru că au început nişte ploi care ne
ţineau locului. Când vremea s-a liniştit, am luat câte un rucsac zdravăn în
spate şi am plecat. După ce am intrat în pădure, am făcut iar sfat. Unde
mergem La Ursoaia nu se mai putea, coliba era descoperită. Trebuia
pentru totdeauna părăsită. Am spus:
- Măi, fraţilor, părţile acelea ştim noi prea bine că sunt suspecte;
125