110111239-Obstetrică-și-Ginecologie-Clinică-Vlădăreanu-București-2006

Moartea fetală intrauterină 185
refacere volemică, preferabil cu timp
prelungit de viata intravasculară
administrare de sânge integral şi componente
procoagulante (plasma, concentrate
trombocitare, factori de coagulare)
suport cardiovascular (menţinerea TA şi a
frecventei cardiace)
suport respirator, daca este necesar
Protocoalele de inducere includ următoarele
variante, în funcţie de vârsta gestatională şi de
factori de risc asociaţi:
1. Prostaglandina E2 administrata intravaginal,
20mg la 4 ore, pana la instalarea travaliului.
Efectele secundare pot fi reprezentate de
greţuri, vărsaturi, diaree. La vârste gestaţionale
avansate, doza este redusă până la 5 – 10 mg,
în funcţie şi de răspuns. Risc major îl
comporta pacientele cu uter cicatricial,
perspectiva rupturii uterine contraindicand
acest tip de inducere;
2. Oxitocina în doze mari (200 UI în 500 ml
soluţie salina, 50 ml/ora). Mama trebuie atent
monitorizata pentru semnele intoxicaţiei cu
apa. De asemenea, nivelul electroliţilor serici
trebuie evaluat la 24 ore. Primele semne ale
hiponatremiei sunt greaţa şi starea generală
alterata şi apar la valori sub 125 mEq/l;
3. Misoprostol (50 – 200 µg vaginal, la fiecare 4
– 12 ore, maxim 4 doze) are efectul cel mai
bun, travaliul instalându-se în 80 – 100% din
cazuri. Prudenta maxima este, desemenea,
indicata la femeile cu uter cicatricial.
VII. EXAMENUL
ANATOMOPATOLOGIC
Cauzele decesului fetal pot fi, de multe ori,
determinate prin analiza macroscopica şi
histopatologica a fătului şi anexelor acestuia.
Stabilirea cauzei determinante este importanta din
mai multe puncte de vedere, destul de repede
venind din partea părinţilor întrebarea: « De ce s-a
întâmplat asta ? » şi « Se poate întâmpla din
nou ? ». Răspunsurile la aceste întrebări sunt de
multe ori imposibil de dat fără informaţiile obţinute
prin examenul anatomopatologic.
Componentele autopsiei neonatale
Counselling-ul parental suportiv este
important pentru obtinerea consimtamantului
necesar în vederea realizării autopsiei. Ulterior sunt
evaluate următoarele elemente:
fisa medicala în vederea evaluării istoricului
sarcinii şi antecedentelor materne;
greutatea fetală şi date antropometrice
(lungime, circumferinţa craniului şi a
toracelui, lungimea membrelor, etc.);
fotografii şi radiografii;
examinarea macroscopica a fătului, a placentei
şi a cordonului;
examinarea macroscopica şi cântărirea
organelor fetale;
examinarea microscopica a organelor fetale, a
placentei şi a cordonului ombilical;
culturi bacteriene din sângele fetal şi plămâni.
Analiza macroscopica trebuie efectuata cat
mai curând posibil. Alte examene, citogenetice,
biochimice, studii de genetica moleculara, culturi
virale sunt efectuate în funcţie de indicaţii.
Studiile citogenetice pot fi efectuate pe
sângele fetal, ţesuturi sau alte lichide biologice în
intervalul de timp în care celulele sunt viabile.
Sângele fetal se poate obţine din cordonul
ombilical. Fragmente de piele se pot obţine după
tratarea acesteia cu alcool şi soluţie salina, 1cm²
fiind suficient. Indiferent de ţesutul prelevat, acesta
NU se plasează în formol, ci în medii specifice
sterile.
Teste de laborator
Următoarele analize sunt recomandate
mamelor cu un făt mort intrauterin:
glicemie;
hemoleucograma;
teste imunologice (HIV, hepatita B,C,
rubeola);
serologie pentru sifilis;
test Kleihauer;
examen toxicologic urinar.
VIII. PROGNOSTIC
Riscul de recurenţă a decesului fetal
intrauterin nu este clar cunoscut, dar el depinde, în
mod evident, de cauza determinanta. De exemplu
riscul de recurenta a trisomiei 21 la o sarcină
ulterioara este de 1%, în timp ce recurenta
hidropsului non-imun asociat alfa-thalassemiei este
25%.
In majoritatea cazurilor în care etiologia este
determinata, riscul de recurenta este stabilit şi
diagnosticul prenatal şi prevenţia sunt posibile.