07.05.2016 Views

110111239-Obstetrică-și-Ginecologie-Clinică-Vlădăreanu-București-2006

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

38

• Nu este recomandată limitarea nejustificată

la un singur diagnostic, deşi atitudinea

trebuie orientată spre problema principală.

Uneori, condiţiile patologice coexistă şi se

determină unele pe altele. O asociere clasică

este aceea dintre infecţia urinară în sarcină

şi ameninţarea de avort. Infecţia urinară poate

determina contracţii uterine dureroase, caz în

care tratarea corectă a infecţiei duce şi la

rezolvarea ameninţării de avort, fără

intervenţii terapeutice suplimentare.

III. 2. EVALUAREA PARACLINICĂ

DE URGENŢĂ

Ecografia este recomandată în toate

cazurile, chiar şi atunci când diagnosticul de avort

pare evident clinic (există cazuri rare de sarcini

gemelare în care unul din gemeni este avortat, iar

celălalt îşi continuă evoluţia).

Investigaţii bioumorale relevante iniţial:

hemogramă şi coagulogramă

III. 3. PROTOCOL TERAPEUTIC

• În caz de sângerare masivă, chiuretajul

uterin cu scop principal hemostatic este

necesar imediat după stabilirea

diagnosticului, dar

ATENŢIE! în orice context clinic, trebuie luate,

cu calm, toate măsurile pentru a nu se evacua o

sarcină cu potenţial de viabilitate, la o pacientă

care îşi doreşte sarcina.

• În caz de avort septic, atitudinea este

evacuarea uterului pentru îndepărtarea

ţesuturilor infectate, sub protecţie

antibiotică (preoperatorie, peroperatorie şi

postoperatorie). Deoarece infecţia este

polimicrobiană, este necesară

antibioticoterapie cu spectru larg, care să

acopere:

o germeni Gram pozitivi, aerobi şi anaerobi

(recomandare: peniciline injectabil);

o germeni Gram negativi rezistenţi

(recomandare: aminiglicozide, alternativă

Tienam terapie unică);

o germeni Gram negativi anaerobi

(recomandare: Metronidazol, alternativă

Tienam terapie unică).

Histerectomia şi tratamentul şocului septic /

complex pot fi necesare şi trebuie decise fără

întârziere la cazurile prezentate tardiv.

OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE CLINICĂ

• În toate cazurile în care nu se impune

chiuretajul uterin de urgenţă, atitudinea

este în funcţie de aspectul ecografic:

ÎN TRIMESTRUL I

Uter fără imagine de sac gestaţional: la o

pacientă cu hCG crescut, diagnosticele posibile

sunt avort complet recent, sarcină ectopică sau

sarcină normală incipientă. Sacul gestaţional se

vizualizează, de obicei, la ecografie transvaginală

de la 4.5 SA şi se vizualizează la toate sarcinile

normale de la 5.5 SA.

• În cazul pacientelor cu istoric de amenoree

sub 5 săptămâni şi hCG crescut, cel mai

probabil diagnostic în această situaţie este

acela de sarcină incipientă intrauterină;

nivelul hCG, urmărit în dinamică, trebuie să se

dubleze la fiecare 48 de ore; ecografia se

repetă după 7 – 10 zile, pentru confirmarea

viabilităţii sarcinii. Dacă nivelul hCG se

menţine constant sau creşte doar puţin,

suspiciunea de sarcină ectopică este mare.

Dacă hCG revine în câteva zile la nivel de ne –

graviditate, se pune retrospectiv diagnosticul

de eliminare spontană a unei sarcini incipiente

(avort menstrual).

• În cazul pacientelor cu istoric de amenoree

de peste 5 SA, imaginea uterului fără sac

gestaţional exclude aproape în totalitate

varianta unei sarcini normale, viabile. Dacă

nivelul hCG se menţine constant sau creşte

uşor, este indicată laparoscopia pentru

excluderea / cura unei sarcini ectopice.

Sac gestaţional gol: în mod normal, ecoul

embrionar se evidenţiază relativ repede după

vizualizarea sacului gestaţional prin ecografie

transvaginală, la multe sarcini de la 5.5 SA şi la

toate sarcinile de la 6 SA.

• Sacul gestaţional gol, peste 6 SA / peste 25

mm diametru exclude varianta unei sarcini

viabile; diagnosticele posibile sunt avortul

anembrionar sau sarcina ectopică (pseudosac).

• Sacul gestaţional gol, sub 6 SA şi 20 mm nu

poate exclude o sarcină viabilă; se urmăresc

nivelurile hCG în dinamică şi se repetă

ecografia după 7 – 10 zile. O suspiciune

bazală de sarcină ectopică trebuie menţinută şi

în acest caz.

ATENŢIE! Diagnostic diferenţial: sacul

gestaţional gol (sarcină incipientă sau avort

anembrionar) şi pseudosacul gestaţional din sarcina

ectopică.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!