110111239-Obstetrică-și-Ginecologie-Clinică-Vlădăreanu-București-2006

4
AVORTUL SPONTAN
Avortul spontan este cea mai frecventă
complicaţie a sarcinii, cu o incidenţă de 15% -
25% din toate sarcinile diagnosticate; cazurile de
pierdere a sarcinilor incipiente nediagnosticate
sunt probabil de 2 – 3 ori mai frecvente decât
avorturile spontane diagnosticate. Privită din
această perspectivă, reproducerea speciei
umane este un proces relativ ineficient; pe de
altă parte, dacă se analizează complexitatea
fenomenelor celulare, hormonale şi imunologice
care trebuie corect integrate pentru fertilizare,
implantare şi dezvoltare embrionară, rata de
viabilitate a sarcinilor umane este surprinzător de
mare.
CUPRINS
o Definiţie
o Clasificarea formelor şi etapelor avortului
spontan
o Atitudine diagnostică şi terapeutică
o Avortul recurent (habitual)
Incidenţa avortului spontan este puternic
dependentă de istoricul obstetrical personal şi
creşte cu vârsta maternă, de la 12% din sarcini
la 20 de ani, la peste 50% din sarcini la 45 de ani.
Majoritatea avorturilor spontane se produc în
trimestrul I şi majoritatea au cauze sporadice,
non recurente. Incidenţa avortului recurent este
de 1% din totalul avorturilor spontane. O treime
din avorturile spontane înainte de 9 SA sunt
anembrionare („ou clar”).
Probabil, majoritatea avorturilor spontane sunt
determinate de defecte genetice non recurente ale
produsului de concepţie / rejet imunologic cu
determinism genetic. Frecvenţa anomaliilor
cromozomiale la produşii de concepţie avortaţi
spontan este de peste 70% sub 7 SA şi scade la
7% la 28 SA. Frecvenţa anomaliilor genetice este
şi mai mare în avorturile precoce anembrionare.
I. DEFINIŢIE: accepţiuni diferite ale noţiunii de avort spontan, definiţie în curs de definitivare.
ROMÂNIA 2003: Avortul spontan – expulzia unui produs de concepţie sub 28 săptămâni de gestaţie
(săptămâni de amenoree, SA) sau sub 1000 g.
SUA 2003: Avortul spontan – întreruperea sarcinii înainte de 20 SA.