110111239-Obstetrică-și-Ginecologie-Clinică-Vlădăreanu-București-2006

420
proteine tardive (late-L) care formează structura
capsidei virusului şi o porţiune de control .
Cele mai importante proteine HPV în
patogenia leziunilor de grad înalt sunt E6 şi E7, ele
fiind diferite în funcţie de tipul HPV şi tot ele
determinînd încadrarea în grupul de risc scăzut,
intermediar şi înalt oncogen. Importanţa E6 şi E7
rezidă în capacitatea lor de a induce transformarea
celulară prin legare de proteinele intracelulare p53
şi pRB. Proteinele E6 ale HPV 16 şi 18 formează
complexe cu proteine celulară p53 şi îi declanşează
degradarea pe calea proteolitică dependentă de
ubiquitină. Deoarece deleţiile şi mutaţiile genei p53
sunt leziunile genetice cele mai frecvente în
celulele canceroase umane, constatarea este foarte
importantă. S-a dovedit că p53 este implicată în
repararea leziunilor AND prin “îngheţarea”
celulelor în faza G 1 . Acest fapt permite repararea
înainte de debutul sintezei replicative a AND care
ar perpetua mutaţiile induse. În cazul leziunilor
severe, care nu mai pot fi reparate, p53 induce
apoptoza. P53 are, prin urmare, rol crucial în
menţinerea integrităţii genomului celular, iar
inactivarea ei de către E6 conduce la acumularea
leziunilor genetice şi la progresiunea tumorală.
Legarea E6 la p53 anulează represia mediată de
p53 a multiplilor promotori oncogeni.
Este cunoscut faptul că pentru apariţia
carcinomului este necesară persistenţa leziunilor
induse de HPV, timp de luni sau ani. Progresiunea
tumorală este accelerată de mutageni fizici sau
chimici care pot afecta atît funcţiile celulare, cît şi
cele virale. Progresiunea tumorală este însoţită de
creşterea expresiei oncogenelor virale. În straturile
bazale ale leziunilor scuamoase intraepiteliale de
grad mic (LGSIL) există o transcriere foarte slabă a
regiunilor genelor precoce. În contrast, transcrierea
regiunii E6/E7 este de-represată în leziunile
scuamoase intraepiteliale de grad înalt (HGSIL) şi
în cancere.
Fig. 1. Istoria naturală a infecţiei HPV
[Sursa:J Midwifery Women’s Health,2004
Elsevier Science, Inc.].
OBSTETRICĂ ŞI GINECOLOGIE CLINICĂ
ATENŢIE! Nu toate neoplaziile intraepiteliale
progresează spre carcinom invaziv, dimpotrivă,
majoritatea se vindecă spontan. Progresia spre
carcinom invaziv este cu atât mai probabilă cu
cât gradul leziunii este mai înalt (Fig. 1).
IV. DIAGNOSTICUL CIN
Metodele de bază în diagnosticul CIN sunt
reprezentate de: citologia Babeş-Papanicolaou,
colposcopie şi biopsie.
Citologia Babeş-Panicolaou (FBP) este o
metodă de screening avînd rolul de a depista
precoce modificările infraclinice ale colului uterin
şi reprezintă recoltarea de celule de la nivelul exo,
endocolului şi a zonei de transformare şi citirea
după colorarea Papanicolaou.
Condiţii de recoltare
pacienta să nu fie la menstruaţie;
fară: irigaţie vaginală, medicaţie intravaginală,
contact sexual cu 48 ore înainte;
după tratarea infecţiilor vaginale;
momentul ideal de recoltare: la mijlocul
ciclului.
Metode de recoltare
Maniera de recoltare care s-a demonstrat ca
fiind cea mai corectă şi care oferă material suficient
(din endo şi din exocol) este reprezentată de
recoltarea combinată cu periuţă de endocol (rotită
în endocol 180 0 şi descărcată pe lamă prin rotire în
sens invers celui iniţial) urmată de recoltarea de la
nivelul exocolului cu spatula Ayre rotită 360 0 ,
astfel încât să obţină celule de la nivelul întregii arii
de transformare. Recoltarea din fundul de sac
vaginal posterior aduce elemente celulare de
origine vaginală şi uterină.
ATENŢIE! Interpretarea este preferabil să se
facă utilizând sistemul Bethesda.
Tabel 2
Clasificarea anomaliilor scuamoase în sistemul
Bethesda, comparativ cu alte nomenclaturi
Sistemul
Terminologie echivalentă
Bethesda
Atipie scuamoasă, clasa II Babeş-
ASCUS
Papanicolau
Displazie uşoară, atipie koilocitică,
LSIL
CIN 1, atipie condilomatoasă
Displazie moderată, CIN 2
HSIL Displazie severă, CIN 3, carcinom
in situ