25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Adâncurile pământului sunt arsenalul lui Dumnezeu, din care s-au scos

arme folosite la nimicirea lumii de demult. Apele care izbucnesc din

adâncuri s-au unit cu apele ce cădeau din ceruri, pentru a desăvârși lucrarea

de nimicire. De la potop, focul și apa au fost instrumente în mâna lui

Dumnezeu pentru nimicirea celor mai nelegiuite cetăți. Aceste judecăți sunt

lăsate să cadă, pentru ca aceia care privesc cu ușurință Legea lui Dumnezeu

și calcă în picioare autoritatea Sa să fie făcuți să tremure în fața puterii Lui și

să-I recunoască autoritatea legitimă. Când oamenii au văzut munții arzând,

care revărsau flăcări de foc și torente de minereu topit, secând râuri,

acoperind orașe înfloritoare, împrăștiind pretutindeni în jur ruina și prăpădul,

atunci inima cea mai dârză a fost apucată de groază și cei necredincioși și

hulitori au fost constrânși să recunoască puterea fără margini a lui

Dumnezeu.

Profeții de pe timpuri, referindu-se la astfel de scene, spuneau: „O! de

ai despica cerurile, și Te-ai pogorî, s-ar topi munții înaintea Ta, ca de un foc

care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar

cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta! Când

ai făcut minuni la care nu ne așteptam, Te-ai pogorât, și munții s-au zguduit

înaintea Ta.” (Isaia 64, 1-3.) „Domnul umblă în furtună și în vârtej și norii

sunt praful picioarelor Lui. El mustră marea și o usucă, face să sece toate

râurile.” (Naum 1, 3-4.)

Manifestări și mai îngrozitoare decât acelea pe care le-a văzut lumea

vreodată se vor vedea la a doua venire a Domnului. „Se clatină munții

înaintea Lui și dealurile se topesc; se cutremură pământul înaintea Lui, lumea

și toți locuitorii ei! Cine poate sta înaintea urgiei Lui? Și cine poate ține piept

mâniei Lui aprinse?” (Naum 1, 5-6.) „Pleacă cerurile, Doamne, și pogoară-

Te! Atinge munții, ca să fumege! Fulgeră și risipește pe vrăjmașii mei!

Aruncă-ți săgețile și pune-i pe fugă”. (Psalmii 144, 5-6.)

101

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!