Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Capitolul 18
Noaptea luptei
Capitol bazat pe textele din Geneza 32 și 33.
Cu toate că Iacov părăsise Padan-Aramul în deplină ascultare de sfatul
divin, totuși nu fără teamă se întorcea el pe același drum pe care, cu douăzeci
de ani în urmă, îl făcuse ca un fugar. Păcatul lui, comis prin înșelarea tatălui
său, stătea mereu înaintea sa. Era conștient de faptul că exilul său cel lung
era rezultatul direct al acelui păcat și el se gândea zi și noapte la aceste
lucruri, iar reproșurile unei conștiințe ce-l acuza făceau foarte tristă călătoria
lui. Când dealurile din țara sa natală au apărut în depărtare înaintea lui, inima
patriarhului a fost profund mișcată. Tot trecutul i-a apărut în mod viu înainte.
O dată cu amintirea păcatului său era prezent și gândul la favoarea acordată
lui de Dumnezeu, cum și gândul la făgăduințele divine de ajutor și călăuzire.
Pe măsură ce se apropia de sfârșitul călătoriei sale, gândul la Esau i-a
adus multe prevestiri îngrijorătoare. După fuga lui Iacov, Esau s-a considerat
ca singurul moștenitor al averii tatălui său. Vestea reîntoarcerii lui Iacov
putea să trezească temerea că el venea ca să ceară partea sa de moștenire.
Acum, Esau era în stare să facă fratelui său un mare rău, dacă ar fi dorit, și
putea să se manifeste în mod violent față de el, nu numai din dorința de
răzbunare, ci pentru a-și asigura în mod netulburat stăpânirea averii pe care
de atâta timp o considera ca fiind numai a sa.
Din nou Domnul i-a dat lui Iacov o dovadă a ocrotirii divine. În timp ce
mergea spre sud de muntele Galaad, două oștiri de îngeri îl însoțeau mergând
în fața și în spatele său, înaintând o dată cu ai lui, pentru protejarea lor. Iacov
își reaminti de visul avut cu mult timp în urmă la Betel, și inima sa
197