Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

rănit și încolțit de vrăjmașii lui și că, la cererea acestuia, l-a omorât. Coroana
de pe capul lui și brățările de aur de la mâini i le adusese lui David. Fără
îndoială că aștepta ca veștile acestea să fie primite cu explozii de bucurie și
să i se dea o răsplată bogată pentru partea pe care o săvârșise.
Dar „David și-a apucat hainele și le-a sfâșiat, și toți oamenii care erau
lângă el au făcut același lucru. Au jelit, au plâns și au postit până seara de
durere pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru poporul Domnului, fiindcă
fuseseră tăiați cu sabia”.
După ce a trecut prima impresie zguduitoare, produsă de vestea
îngrozitoare, gândurile lui David s-au întors la solul străin și la crima de care
era vinovat, potrivit propriilor cuvinte: „De unde ești?” Iar el a răspuns:
„Sunt fiul unui străin, al unui amalecit”. David a zis: „Cum nu ți-a fost frică
să pui mâna pe unsul Domnului și să-l omori?” De două ori îl avusese David
pe Saul în mâna sa; dar, de câte ori fusese îndemnat să-l ucidă, el refuzase să
ridice mâna împotriva aceluia care fusese consacrat, după porunca lui
Dumnezeu, să cârmuiască peste Israel. Cu toate acestea, amalecitul nu se
temea să se laude că îl ucisese pe împăratul lui Israel. El se acuzase de o
crimă vrednică de moarte și pedeapsa a fost dată fără întârziere. David a
spus: „Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit
împotriva ta, fiindcă ai zis: «Am omorât pe unsul Domnului!»”
Durerea lui David pricinuită de moartea lui Saul era sinceră și adâncă,
făcând dovada generozității unei naturi nobile. El n-a tresăltat din cauza
căderii inamicului său. Piedica ce-i oprea urcarea pe tronul lui Israel fusese
înlăturată, dar el nu se bucura de faptul acesta. Moartea făcuse să se șteargă
amintirea neîncrederii și cruzimii lui Saul și acum nimic nu-i mai venea în
minte din viața lui decât ce era nobil și impunător. Numele lui Saul era legat
de acela al lui Ionatan, a cărui prietenie fusese atât de sinceră și neegoistă.
758