Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Când oamenii cei mari și înțelepți au dovedit, spre satisfacția lor, că era
imposibil ca lumea să fie nimicită prin apă, când temerile oamenilor au fost
potolite, când toți considerau profeția lui Noe ca o înșelăciune -- iar el era
privit ca un fanatic -- atunci a fost timpul ca Dumnezeu să intervină.
„Izvoarele Adâncului celui mare s-au rupt și s-au deschis stăvilarele cerului”
(Geneza 7, 11), iar batjocoritorii au fost aduși la tăcere de apele potopului.
Cu toată filozofia lor cu care se mândreau, oamenii și-au dat prea târziu
seama că înțelepciunea lor a fost o nebunie, că Dătătorul Legii este mai mare
decât legile naturii și că Cel Atotputernic nu este lipsit de mijloace pentru a-
și îndeplini planurile. „Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe tot așa va fi și în
ziua în care se va arăta Fiul omului”. (Luca 17, 26.30.) „Ziua Domnului însă
va veni ca un hoț. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cerești
se vor topi de mare căldură, și pământul cu tot ce este pe el, va arde”. (2
Petru 3, 10.) Când raționamentul filozofiei a îndepărtat teama de judecățile
lui Dumnezeu, când învățătorii religioși îndreaptă atenția spre lungi veacuri
de prosperitate și pace, iar lumea este absorbită într-un șir nesfârșit de afaceri
și plăceri, sădind și clădind, petrecând și veselindu-se, lepădând avertizările
lui Dumnezeu și bătându-și joc de slujitorii Lui -- „atunci o prăpădenie
neașteptată va veni peste ei, și nu vor scăpa”. (1 Tesaloniceni 5, 3.)
95