25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

adus în tabără de Hofni și Fineas, dar cu toate acestea se hotărî să trimită

după chivotul sfânt și preoții care-l aveau în grijă. Dacă prin mijlocul acesta

putea să-i insufle poporului încredere, el spera să poată să-și adune din nou

oastea risipită și să dea bătălia cu filistenii. Dorea să se scutească de prezența

și sprijinul lui Samuel și să scape în felul acesta de mustrările și reproșurile

lui nedorite.

Lui Saul îi fusese dat Duhul Sfânt pentru a-i lumina mintea și a-i

îmblânzi inima. El primise prin profetul lui Dumnezeu instrucțiuni și

mustrări clare. Și, cu toate acestea, cât de mare era abaterea lui! Istoria vieții

primului împărat al lui Israel ne înfățișează exemplul dureros al puterii

deprinderilor rele cultivate în tinerețe. Saul nu-L iubise pe Dumnezeu și nu

se temuse de El în tinerețea sa, iar duhul acela furtunos, pe care nu-l

deprinsese din tinerețe cu supunerea, era totdeauna gata să se revolte

împotriva autorității divine. Aceia care în tinerețe dovedesc un respect sfânt

față de voința lui Dumnezeu și își îndeplinesc cu credincioșie datoriile în

locurile lor din viață vor fi pregătiți pentru răspunderi mai mari în viața de

mai târziu. Dar nu se poate ca oamenii să abuzeze ani de zile de puterile pe

care Dumnezeu li le dă și apoi, când vor să se schimbe, să găsească aceste

puteri proaspete și la îndemână pentru a porni pe o cale cu totul opusă.

Străduințele lui Saul de a îmbărbăta poporul s-au dovedit fără efect.

Când a văzut că oastea se redusese la șase sute de oameni, a părăsit

localitatea Ghilgal și s-a retras în cetatea Ghibea, care fusese de curând luată

de la filisteni. Această întăritură se afla pe partea de miazăzi a unei văi de

câțiva kilometri -- o trecătoare adâncă și prăpăstioasă, la miazănoapte de

Ierusalim. Pe partea de miazănoapte a aceleiași văi, la Micmaș, tăbărâse

oastea filistenilor, în timp ce diferite cete de ostași cutreierau prin toate

părțile după jaf.

În felul acesta, Dumnezeu lăsase lucrurile să ajungă la o stare de criză,

pentru ca să poată mustra abaterile lui Saul și să poată da o lecție poporului,

679

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!