Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului”.
Moise fusese învățat cu privire la răsplata de pe urmă, ce avea să fie
dată slujitorilor umili și ascultători ai lui Dumnezeu, și, prin comparație,
pentru el câștigul lumesc nu avea nici o valoare. Palatul magnific al lui
faraon și tronul monarhului erau ademenitoare pentru Moise; dar el știa că
plăceri păcătoase, care-i făceau pe oameni să uite de Dumnezeu, se aflau la
curțile domnești. El privea dincolo de palatul luxos, dincolo de coroana
împăratului, la onorurile cele mari ce vor fi date sfinților Celui Prea Înalt,
într-o împărăție nemânjită de păcat. Prin credință, el a văzut o coroană
nepieritoare pe care Împăratul cerurilor o va așeza pe fruntea biruitorului.
Această credință l-a făcut în stare să se depărteze de domnii acestei lumi și să
se unească cu poporul cel umil, sărac și disprețuit, care a ales să asculte mai
degrabă de Dumnezeu decât să slujească păcatului.
Moise a rămas la curtea lui faraon până la vârsta de patruzeci de ani.
Gândurile lui se îndreptau adesea către starea nenorocită în care se afla
poporul său și i-a cercetat pe frații săi în robia lor, încurajându-i cu
asigurarea că Dumnezeu va lucra pentru eliberarea lor. Adesea, cuprins de
indignare la vederea nedreptății și apăsării, ardea de dorința de a răzbuna
nedreptățile. Într-o zi, pe când se afla la câmp, văzând un egiptean cum bate
un israelit, a alergat și l-a ucis pe egiptean. În afara israelitului, nu mai
văzuse nimeni cele întâmplate și Moise a îngropat imediat trupul în nisip. De
acum, el s-a arătat gata să apere cauza poporului și nădăjduia să-i vadă
ridicându-se pentru a-și redobândi libertatea. El „credea că frații lui vor
pricepe că Dumnezeu, prin mâna lui, le va da izbăvirea; dar n-au priceput”.
(Faptele Apostolilor 7, 25.) Ei nu erau încă pregătiți pentru libertate. În ziua
următoare, Moise a văzut doi evrei certându-se, dintre care unul, în mod
evident, era vinovat. Moise l-a mustrat pe cel care începuse cearta, dar
imediat el s-a răzbunat pe cel care-l mustra, tăgăduindu-i dreptul de a se
amesteca, acuzându-l în mod josnic de crimă: „Cine te-a pus pe tine mai
mare și judecător peste noi?” spuse el. „Nu cumva ai de gând să mă omori și
255