25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

au strâns îngerii cei sfinți, o mare și nenumărată mulțime -- „de zece mii de

ori zece mii și mii de mii” (Apocalipsa 5, 11), îngeri ce ocupau cele mai

înalte poziții, ca și îngerii slujitori și supuși, bucurându-se în lumina ce se

revărsa asupra lor din prezența Dumnezeirii. Înaintea locuitorilor cerului

strânși laolaltă, Împăratul cerurilor declară că nimeni în afară de Hristos,

singurul Fiu al lui Dumnezeu, nu putea pătrunde în totul în planurile Sale și

Lui I-a fost încredințată aducerea la îndeplinire a planurilor mărețe ale

voinței Sale. Fiul lui Dumnezeu adusese la îndeplinire voința Tatălui în

crearea tuturor oștilor cerești; și Lui, Celui deopotrivă cu Dumnezeu, I se

cuvenea închinarea și ascultarea lor. Hristos avea încă să exercite puterea

divină în aducerea la existență a pământului și a locuitorilor lui. Dar în toate

acestea, El nu va căuta pentru Sine puterea și înălțarea, contrar planului lui

Dumnezeu, ci El va înălța slava Tatălui și va aduce la îndeplinire planurile

Sale de binefacere și iubire.

Plini de bucurie, îngerii au recunoscut supremația lui Hristos și s-au

plecat înaintea Lui, manifestându-și astfel iubirea și adorarea lor. Lucifer s-a

plecat împreună cu ei, dar în inima sa se dădea o luptă stranie, teribilă.

Adevărul, dreptatea și credincioșia se luptau împotriva urii și geloziei. Pentru

un timp, se părea că influența îngerilor buni îl câștigase de partea lor. În timp

ce cântecele de laudă se înălțau în tonuri melodioase, amplificate de miile de

voci cu bucurie în glas, spiritul răului părea că a dispărut; o iubire cu

neputință de descris a mișcat întreaga lui ființă; sufletul său, în armonie cu

închinătorii lipsiți de păcat, s-a îndreptat plin de iubire spre Tatăl și Fiul. Dar,

din cauza dorinței sale de mărire, mândria a pus iarăși stăpânire pe el.

Dorința lui de supremație a reapărut și ura față de Hristos a fost iarăși nutrită.

Înaltele onoruri ce i-au fost conferite lui Lucifer n-au fost apreciate ca fiind

darul special al lui Dumnezeu și, în consecință, nu considera că este de

datoria lui să mulțumească Creatorului său. El se glorifica în strălucirea și

înălțarea sa, tinzând să fie egal cu Dumnezeu. El a fost iubit și respectat de

către oștile cerești, iar îngerii se delectau în executarea poruncilor lui, el fiind

îmbrăcat în înțelepciune și slavă mai presus de toți ceilalți. Și totuși, Fiul lui

16

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!