25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

În zilele noastre, sunt mulți aceia care leapădă Sabatul creațiunii ca

fiind o instituție iudaică și spun că, dacă ar trebui să fie ținut, atunci ar trebui

aplicată pedeapsa cu moartea pentru călcarea lui; dar vedem că păcatul

hulirii a primit aceeași pedeapsă ca și călcarea Sabatului. Trebuie să tragem

oare concluzia că porunca a treia trebuie dată și ea la o parte, ca fiind

obligatorie numai pentru iudei? Și totuși, argumentul scos din pedeapsa cu

moartea se aplică și la porunca a treia, la porunca a cincea și, de fapt, la toate

Cele Zece Porunci, așa cum se aplică la porunca a patra. Cu toate că s-ar

putea ca Dumnezeu să nu pedepsească acum călcarea Legii Sale cu pedepse

vremelnice, Cuvântul Lui declară totuși că plata păcatului este moartea; și în

executarea finală a judecății se va vedea că moartea este partea acelora care

au călcat preceptele Sale sfinte.

În tot timpul celor patruzeci de ani în pustie, în fiecare săptămână i se

amintea poporului, prin miracolul manei, obligația sfântă a păzirii Sabatului.

Și totuși, nici aceasta nu i-a dus la ascultare. Cu toate că nu s-au dedat la o

călcare atât de fățișă și îndrăzneață ca cel care primise o pedeapsă atât de

izbitoare, s-a dat totuși pe față o mare delăsare în păzirea poruncii a patra.

Dumnezeu declară prin profetul Său: „Mi-au pângărit peste măsură de mult

Sabatele Mele”. (Ezechiel 20, 13.24.) Și acesta este enumerat printre

motivele de îndepărtare a primei generații de țara făgăduinței. Și, cu toate

acestea, copiii lor n-au învățat lecția. Atât de mare a fost nepăsarea lor față

de păzirea Sabatului, în timpul celor patruzeci de ani de pribegie în pustie,

încât chiar dacă Dumnezeu nu i-a oprit să intre în Canaan, El a spus că aveau

să fie împrăștiați printre păgâni, după așezarea lor în țara făgăduită.

De la Cadeș, copiii lui Israel s-au întors în pustie; iar după ce s-a

terminat timpul rămânerii lor în deșert, a venit „toată adunarea copiilor lui

Israel ... în pustia Țin, în luna întâia și poporul s-a oprit la Cadeș”. (Numeri

20, 1.)

441

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!