Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

În zilele noastre, sunt mulți aceia care leapădă Sabatul creațiunii ca
fiind o instituție iudaică și spun că, dacă ar trebui să fie ținut, atunci ar trebui
aplicată pedeapsa cu moartea pentru călcarea lui; dar vedem că păcatul
hulirii a primit aceeași pedeapsă ca și călcarea Sabatului. Trebuie să tragem
oare concluzia că porunca a treia trebuie dată și ea la o parte, ca fiind
obligatorie numai pentru iudei? Și totuși, argumentul scos din pedeapsa cu
moartea se aplică și la porunca a treia, la porunca a cincea și, de fapt, la toate
Cele Zece Porunci, așa cum se aplică la porunca a patra. Cu toate că s-ar
putea ca Dumnezeu să nu pedepsească acum călcarea Legii Sale cu pedepse
vremelnice, Cuvântul Lui declară totuși că plata păcatului este moartea; și în
executarea finală a judecății se va vedea că moartea este partea acelora care
au călcat preceptele Sale sfinte.
În tot timpul celor patruzeci de ani în pustie, în fiecare săptămână i se
amintea poporului, prin miracolul manei, obligația sfântă a păzirii Sabatului.
Și totuși, nici aceasta nu i-a dus la ascultare. Cu toate că nu s-au dedat la o
călcare atât de fățișă și îndrăzneață ca cel care primise o pedeapsă atât de
izbitoare, s-a dat totuși pe față o mare delăsare în păzirea poruncii a patra.
Dumnezeu declară prin profetul Său: „Mi-au pângărit peste măsură de mult
Sabatele Mele”. (Ezechiel 20, 13.24.) Și acesta este enumerat printre
motivele de îndepărtare a primei generații de țara făgăduinței. Și, cu toate
acestea, copiii lor n-au învățat lecția. Atât de mare a fost nepăsarea lor față
de păzirea Sabatului, în timpul celor patruzeci de ani de pribegie în pustie,
încât chiar dacă Dumnezeu nu i-a oprit să intre în Canaan, El a spus că aveau
să fie împrăștiați printre păgâni, după așezarea lor în țara făgăduită.
De la Cadeș, copiii lui Israel s-au întors în pustie; iar după ce s-a
terminat timpul rămânerii lor în deșert, a venit „toată adunarea copiilor lui
Israel ... în pustia Țin, în luna întâia și poporul s-a oprit la Cadeș”. (Numeri
20, 1.)
441