Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Oamenii care au fost onorați de Dumnezeu și cărora El le-a încredințat
mari răspunderi au fost adesea biruiți de ispite și au păcătuit, la fel cum și noi
astăzi ne luptăm, ne clătinăm și adesea cădem în greșeli. Viața lor, cu toate
greșelile și faptele lor nevrednice, este descoperită înaintea noastră, atât
pentru încurajarea noastră, cât și pentru avertizarea noastră. Dacă ei ar fi fost
înfățișați fără nici o greșeală, noi, cu natura noastră păcătoasă, am fi ajuns la
disperare cu greșelile și abaterile noastre. Dar, văzând cum alții s-au luptat
trecând prin descurajări la fel ca ale noastre, cum au fost înfrânți de ispite ca
și noi, și totuși s-au îmbărbătat iarăși și au biruit prin harul lui Dumnezeu, și
noi suntem încurajați în alergarea noastră după neprihănire. După cum și ei,
deși uneori erau dați înapoi, au recâștigat locul unde fuseseră mai înainte și
au fost binecuvântați de Dumnezeu, tot astfel și noi putem fi biruitori în
puterea lui Hristos. Pe de altă parte, raportul vieții lor poate sluji ca o
avertizare pentru noi. El arată că Dumnezeu nu va socoti nevinovat pe cel
vinovat. El vede păcatul chiar și în oamenii cei mai privilegiați și se poartă
cu ei chiar mai sever decât cu aceia care au mai puțină lumină și răspundere.
După înmormântarea lui Iacov, teama a pus din nou stăpânire pe
inimile fraților lui Iosif. Cu toată bunătatea pe care el a manifestat-o față de
ei, conștiența vinovăției i-a făcut neîncrezători și bănuitori. Poate că el nu
făcuse altceva decât să-și amâne răzbunarea, din considerație pentru tatăl lor
și acum avea să le aplice pedeapsa mult amânată pentru fărădelegea lor. Ei n-
au îndrăznit să vină personal înaintea lui, dar i-au trimis un mesaj: „Tatăl tău
a dat porunca aceasta înainte de moarte: «Așa să vorbiți lui Iosif: Oh! iartă
nelegiuirea fraților tăi și păcatul lor, căci ți-au făcut rău!» Iartă acum păcatul
robilor Dumnezeului tatălui tău”. (Geneza 50, 16-17.) Acest mesaj l-a mișcat
până la lacrimi pe Iosif și, încurajați de lucrul acesta, frații săi au venit și s-au
aruncat la pământ înaintea lui și au zis: „Suntem robii tăi”. Iubirea lui Iosif
față de frații săi era profundă și neegoistă și a fost îndurerat la gândul că ei îl
considerau capabil să nutrească un spirit de răzbunare. „Fiți fără teamă”, a
spus el, „căci sunt eu oare în locul lui Dumnezeu? Voi, negreșit, v-ați gândit
246