Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Capitolul 63
David și Goliat
Capitol bazat pe textele din 1 Samuel 16, 14-23; 17.
Când și-a dat seama că fusese lepădat de Dumnezeu și a simțit puterea
cuvintelor de condamnare pe care i le adresase profetul, împăratul Saul s-a
umplut de o furioasă revoltă și de deznădejde. Capul mândru al împăratului
nu s-a plecat ca urmare a unei adevărate pocăințe. El nu-și dădea bine seama
de adevăratul caracter al păcatului și nu și-a venit în fire pentru a începe o
viață mai bună, ci a continuat să cugete la ceea ce el numea o nedreptate a lui
Dumnezeu care-i răpea tronul și-i jefuia pe urmașii săi de moștenire. Mintea
lui nu mai vedea altceva decât nenorocirea care se abătuse asupra casei lui.
El se gândea că vitejia pe care o dovedise în înfrângerea dușmanilor putea să
acopere păcatul neascultării. N-a primit cu blândețe mustrarea lui Dumnezeu,
ci duhul lui trufaș l-a împins la deznădejde până acolo, încât a ajuns pe
pragul nebuniei. Sfetnicii l-au îndemnat să-și ia în slujbă un cântăreț iscusit,
nădăjduind că sunetele alinătoare ale unui instrument plăcut îi vor liniști
duhul chinuit. Providența divină a condus lucrurile, așa ca David să fie adus
la împărat ca un cântăreț iscusit la harpă. Acordurile sale alese, inspirate de
Cer, au avut influența dorită. Melancolia care-l urmărea pe Saul și care se
lăsase ca un nor întunecos asupra sufletului lui a fost îndepărtată.
Când serviciile lui la curtea lui Saul nu mai erau dorite, David se
înapoia la turmele lui, printre coline, și își păstra mai departe simplitatea
inimii și a purtării. De câte ori era nevoie, era chemat pentru a sluji înaintea
împăratului și pentru a liniști duhul tulburat al monarhului, până ce duhul cel
rău se îndepărta. Dar, cu toate că Saul arăta mare plăcere pentru David și
cântecele lui, tânărul păstor se înapoia cu un simțământ de ușurare și de
bucurie de la casa împăratului, pentru a se duce pe câmpiile și colinele vieții
702