Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

5.) „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a socotit ca neprihănire”.
(Romani 4, 3.)
Patriarhul a cerut totuși un semn vizibil, ca o confirmare a credinței
sale și o dovadă pentru generațiile viitoare de oameni, că planurile milostive
ale lui Dumnezeu față de ei se vor împlini. Domnul a consimțit să intre întrun
legământ cu slujitorul Său, folosind asemenea forme obișnuite între
oameni pentru ratificarea unui angajament atât de solemn. Prin inspirație
divină, Avraam a adus ca jertfă o juncană de trei ani, o capră de trei ani și un
berbec de trei ani, despicându-le trupul în două și așezând bucățile la o mică
depărtare unele de altele. La acestea el a mai adăugat o turturea și un pui de
porumbel, pe care, însă, nu le-a mai despicat în două. Acestea fiind făcute, el
a trecut cu mult respect printre bucățile jertfei, făcând în mod solemn un
legământ de ascultare veșnică de Dumnezeu. Veghind și stăruind, el a rămas
lângă animale până la apusul soarelui, ca să le păzească, spre a nu fi întinate
sau mâncate de păsările de pradă. Pe la apusul soarelui, el a căzut într-un
somn adânc; și „iată că l-a apucat o groază și un mare întuneric”. (Geneza
15, 7-18.) Și glasul lui Dumnezeu s-a auzit cerându-i să nu se aștepte să ia
imediat în stăpânire țara făgăduinței, arătând înainte spre suferințele
urmașilor săi, mai înainte ca aceștia să se așeze în Canaan. I-a fost dezvăluit
acum Planul de Mântuire în moartea lui Hristos, Jertfa cea mare, și venirea
Sa în glorie. Avraam a văzut de asemenea pământul, readus la frumusețea lui
edenică, ce avea să-i fie dat ca o veșnică stăpânire, ca o împlinire finală și
deplină a făgăduinței.
Ca o garanție a acestui legământ al lui Dumnezeu cu oamenii, „un fum
ca dintr-un cuptor și niște flăcări”, simboluri ale prezenței divine, au trecut
printre „dobitoacele despicate”, aduse ca jertfă, mistuindu-le în întregime. Și
din nou Avraam a auzit un glas, confirmând făgăduința că va da țara
Canaanului urmașilor săi, „de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul
Eufrat”. (Geneza 15, 17-18.)
132