Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

câștigă biruința asupra lumii este credința noastră”. (Evrei 11, 33.34; 1 Ioan
5, 4.)
O altă cerere cu privire la împărțirea pământului a trădat o altă stare de
spirit, cu totul deosebită de a lui Caleb. Ea a fost prezentată de copiii lui
Iosif, de seminția lui Efraim și de jumătate din seminția lui Manase. Văzând
numărul lor mare, semințiile acestea au cerut o întindere îndoită de pământ.
Teritoriul lor era cel mai bogat din țară și cuprindea podișul roditor al
Saronului; dar multe dintre cele mai de seamă cetăți din vale erau încă sub
stăpânirea canaaniților, iar semințiile ezitau, din cauza oboselii și primejdiei,
să-și cucerească posesiunile și doreau un alt teritoriu, în părțile deja cucerite
ale țării. Seminția lui Efraim era chiar pe atunci una dintre cele mai mari din
Israel, cum și aceea din care făcea parte chiar și Iosua, și de aceea membrii ei
se socoteau îndreptățiți la o atenție deosebită. „Pentru ce”, au zis ei, „ne-ai
dat un sorț și numai o parte când noi suntem un popor mare la număr și
Domnul ne-a binecuvântat până acum?” (Iosua 17, 14-18.) Dar n-au putut
obține nimic de la conducătorul neclintit, căci el nu s-a abătut de la stricta
dreptate.
Răspunsul lui a fost: „Dacă sunteți un popor mare la număr, suiți-vă în
pădure și tăiați-o, ca să vă faceți loc în țara fereziților și a refaimiților, pentru
că muntele lui Efraim este prea strâmt pentru voi”.
Replica lor a arătat adevărata cauză a plângerii. Le lipseau credința și
curajul de a-i izgoni pe canaaniți: „Muntele nu ne va ajunge, și toți canaaniții
... care locuiesc în vale ... au care de fier”.
Puterea Dumnezeului lui Israel fusese garantată poporului Lui, iar dacă
efraimiții ar fi avut curajul și credința lui Caleb, nici un vrăjmaș nu ar fi putut
sta înaintea lor.... Iosua a luat hotărât poziție împotriva dorinței lor vădite de
a scăpa de oboseală și de primejdie. „Voi sunteți un popor mare la număr și
555