Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Capitolul 66
Moartea lui Saul
S-a declarat din nou război între izraeliți și filisteni. „Filistenii s-au
strâns și au venit de au tăbărât la Sunem”, în partea de miazănoapte a
câmpiei Izreel, în timp ce Saul și oștile lui erau tăbărâți numai la câțiva
kilometri depărtare, la poalele muntelui Ghilboa, la marginea de miazăzi a
câmpiei. Pe câmpia aceasta, Ghedeon, însoțit de trei sute de oameni, pusese
pe fugă oștile madianiților. Dar duhul care-l inspirase pe salvatorul lui Israel
fusese cu totul diferit de acela care frământa acum inima împăratului.
Ghedeon pornise puternic în credința în Dumnezeul cel tare al lui Iacov; dar
Saul se simțea singur și lipsit de apărare, deoarece Dumnezeu îl părăsise.
Privind la oastea filistenilor, „a fost cuprins de frică și un tremur puternic i-a
apucat inima”.
Saul aflase că David și oastea lui erau cu filistenii și se aștepta ca fiul
lui Isai să folosească ocazia pentru a se răzbuna pentru cele suferite.
Împăratul era cuprins de o mare îngrijorare. Ceea ce făcuse ca națiunea să fie
într-o primejdie atât de mare era propria lui pasiune nestăpânită, care-l mâna
să-l ucidă pe alesul lui Dumnezeu. În timp ce se lăsase stăpânit cu totul de
gândul urmăririi lui David, neglijase să-și apere împărăția. Folosindu-se de
această situație de neatenție, filistenii au pătruns până în inima țării. În felul
acesta, în timp ce Satana îl îndemna pe Saul să-și pună toate puterile în
urmărirea lui David, ca să-l poată ucide, același duh rău îi inspira și pe
filisteni să folosească ocazia pentru a-l nimici pe Saul și a subjuga poporul
lui Dumnezeu. De câte ori nu folosește arhivrăjmașul aceleași metode
viclene! El îndeamnă o oarecare inimă neconsacrată să aprindă invidia și
cearta în biserică și, folosindu-se apoi de starea aceasta de dezbinare din
poporul lui Dumnezeu, îi inspiră și pe agenții săi să lucreze la ruinarea
acestuia.
737