Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. (Luca
10, 27; vezi, de asemenea, Deuteronom 6, 4-5; Leviticul 19, 18.) În Cele
Zece Porunci, aceste principii sunt arătate în mod amănunțit și făcute
aplicabile la condițiile și împrejurările în care se află omul.
„Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”. (Exod 20, 3.)
Dumnezeu, Cel veșnic, având viață în Sine Însuși, Cel necreat, El
Însuși fiind Izvorul și Susținătorul a toate, este singurul îndreptățit la
suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să dea oricui altcuiva
locul cel dintâi în simțămintele sale sau în slujirea sa. Tot ce cultivăm și
tinde să slăbească iubirea noastră față de Dumnezeu sau să ia locul slujirii
ce-I datorăm devine pentru noi un zeu.
„Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus
în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te
închini înaintea lor, și să nu le slujești”. (Exod 20, 4-5.)
Porunca a doua oprește închinarea la adevăratul Dumnezeu prin chipuri
sau asemănări. Multe națiuni păgâne susțineau că chipurile lor erau numai
preînchipuiri sau simboluri prin care era adorată zeitatea, dar Dumnezeu a
declarat o astfel de închinare ca fiind păcat. Încercarea de a-L reprezenta pe
Cel Veșnic prin obiecte materiale coboară concepția omului cu privire la
Dumnezeu. Mintea fiind îndepărtată de la perfecțiunea cea fără margini a lui
Dumnezeu ar fi atrasă mai degrabă spre creatură decât spre Creator. Și, în
măsura în care concepția lui cu privire la Dumnezeu s-ar coborî, omul ar
decădea.
„Eu, Domnul, Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu gelos”. Legătura cea
strânsă și sfântă a lui Dumnezeu cu poporul Său este prezentată prin
asemănarea cu legătura căsătoriei. Idolatria fiind un adulter spiritual,
318