Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

unit cu Maria în invidie și a murmurat împotriva lui Moise. Iar împreună cu
Moise L-a jignit pe Dumnezeu la Cades, când nu a ascultat de porunca de a
vorbi stâncii pentru a le da apă.
Dumnezeu voise ca acești mari conducători ai lui Israel să fie
reprezentanți ai Domnului Hristos. Aaron purta pe pieptul lui numele lui
Israel. El făcea cunoscut poporului voința lui Dumnezeu. El intra în Ziua
Ispășirii în locul prea sfânt „nu fără sânge” ca mijlocitor pentru întreg
Israelul. El ieșea, după ce săvârșea lucrarea aceasta, pentru a binecuvânta
poporul, după cum Domnul Hristos va veni atunci când se va sfârși lucrarea
Sa de mijlocire, pentru a-l binecuvânta pe poporul Său care așteaptă.
Caracterul ales și serviciul sfânt, ca reprezentant al Marelui nostru Preot, au
făcut ca păcatul lui Aaron să fie atât de mare la Cades.
Cu adâncă durere, Moise scoase veșmintele sacre cu care era îmbrăcat
Aaron și-l îmbrăcă cu ele pe Eleazar, care a fost făcut în felul acesta urmaș al
lui, prin rânduială dumnezeiască. Din pricina păcatului său la Cades, lui
Aaron i s-a retras privilegiul de a sluji în Canaan ca mare preot, de a aduce
cea dintâi jertfă pe pământul făgăduit și de a sfinți astfel moștenirea lui
Israel. Moise trebuia să continue să-și poarte răspunderea de conducător al
poporului chiar până la granițele Canaanului. El urma să vadă doar de
departe pământul făgăduit, însă fără să pună piciorul pe el. Dacă acești servi
ai lui Dumnezeu, când au stat în fața stâncii, la Cades, ar fi îndurat încercarea
fără să murmure atunci când ea a fost adusă asupra lor, cât de cu totul altul ar
fi fost viitorul lor! O faptă rea rămâne totdeauna faptă rea. Este posibil ca
lucrarea unei vieți întregi să nu poată niciodată îndrepta ce s-a stricat într-o
singură clipă de ispită sau de nechibzuință.
Lipsa din tabără a celor doi mari conducători și faptul că ei fuseseră
însoțiți de Eleazar care, după cum era prea bine cunoscut, trebuia să fie
urmașul lui Aaron în sfânta lui slujbă, au trezit un simțământ de neliniște, iar
întoarcerea lor era așteptată cu nerăbdare. Când poporul a privit în jur și a
459