Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

nu vă voi da în țara lor nici măcar o palmă de loc. Muntele Seir l-am dat în
stăpânirea lui Edom.” (Deuteronom 2, 4-5.) Edomiții erau urmași ai lui
Avraam și ai lui Isaac și, de dragul acestor slujitori ai Săi, Dumnezeu și-a
manifestat mila față de fiii lui Esau. El le dăduse în stăpânire muntele Seir și
nu trebuia să fie tulburați, decât dacă, datorită păcatelor lor, aveau să se
situeze în afara îndurării Lui. Evreii trebuia să-i alunge și să-i nimicească cu
desăvârșire pe locuitorii Canaanului, care umpluseră măsura răutății; dar
edomiții se mai aflau încă în timpul harului și, din cauza aceasta, erau tratați
cu milă. Lui Dumnezeu Îi place mila și de aceea Își arată îndurarea înainte de
a veni cu judecățile Sale. El l-a învățat pe Israel să-i cruțe pe edomiți, înainte
de a le cere să-i nimicească pe locuitorii Canaanului.
Strămoșii lui Edom și ai izraeliților fuseseră frați și între ei trebuia să
domnească iubirea și prietenia frățească. Izraeliților le era interzis să se
răzbune atunci sau mai târziu pentru jignirea pe care le-o aduseseră prin
refuzul de a le îngădui să treacă prin țara lor. Ei nu trebuia să se aștepte să ia
în stăpânire vreo parte din ținutul Edom. Chiar dacă izraeliții formau poporul
ales și binecuvântat al lui Dumnezeu, ei trebuia să țină seama de opreliștile
pe care El le punea înaintea lor. Dumnezeu le făgăduise o țară foarte
frumoasă; dar nu trebuia să-și închipuie că numai ei aveau dreptul să
locuiască pe pământ și să înceapă să-i alunge pe toți ceilalți. Li se poruncise
ca în toate legăturile lor cu edomiții să se ferească să le facă vreo nedreptate.
Trebuia să cadă la înțelegere prin bună învoială cu ei, să cumpere toate câte
le trebuia de-ale mâncării și tot ce luau să plătească fără întârziere. Pentru ca
Israel să se încreadă și mai mult în Dumnezeu și să asculte de cuvântul Lui, i
s-a reamintit: „Domnul, Dumnezeul tău, te-a binecuvântat în tot lucrul
mâinilor tale și n-ai dus lipsă de nimic.” (Deuteronom 2, 7.) Ei nu depindeau
de edomiți, deoarece aveau un Dumnezeu care era bogat în mijloace pentru a
le veni în ajutor. Ei nu trebuia să caute să scoată de la ei nici prin putere, nici
prin viclenie, ceva ce nu era al lor, ci, în toată purtarea lor, trebuia să pună în
aplicare principiul legii divine: „Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine
însuți”.
456