Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Saul stăruia cu încăpățânare în îndreptățirea de sine: „Am ascultat
glasul Domnului, și m-am dus în calea în care mă trimitea Domnul. Am adus
pe Agag, împăratul lui Amelec, și am nimicit cu desăvârșire pe amaleciți; dar
poporul a luat din pradă oi și boi, ca pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu
desăvârșire, ca să le jertfească Domnului Dumnezeului tău, la Ghilgal”.
Prin cuvinte serioase și solemne, profetul a nimicit adăpostul minciunii
și a rostit sentința fără drept de apel: „Îi plac Domnului mai mult arderile de
tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult
decât jertfele și păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea
berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea și
împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii.
Fiindcă ai lepădat Cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat”.
Când a auzit împăratul cuvintele acestea îngrozitoare, a strigat: „Am
păcătuit căci am călcat porunca Domnului și n-am ascultat cuvintele tale; mă
temeam de popor și i-am ascultat glasul”. Înspăimântat de acuzațiile
profetului, Saul și-a recunoscut purtarea pe care mai înainte o tăgăduise cu
atâta încăpățânare; dar stăruia și mai departe să arunce vina asupra poporului,
zicând că păcătuise de teama lui.
Nu durerea pentru păcat, ci teama de pedeapsă îl determina pe
împăratul lui Israel să stăruiască pe lângă Samuel: „Acum, te rog, iartă-mi
păcatul, întoarce-te cu mine ca să mă închin Domnului”. Dacă Saul ar fi
simțit adevărata căință, ar fi făcut o mărturisire publică a greșelilor sale; dar
grija lui cea mai mare era să-și mențină autoritatea și să-și păstreze
supunerea poporului. El cerea onoarea prezenței lui Samuel pentru a-și întări
influența asupra națiunii.
„Nu mă voi întoarce cu tine”, răspunse profetul. „Fiindcă ai lepădat
690