25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Profitând de încrederea plină de iubire și loialitate pe care ființele sfinte

de sub comanda sa o aveau față de el, cu atâta măiestrie le-a infiltrat în minte

propria lui neîncredere și nemulțumire, încât acțiunea aceasta a lui n-a fost

observată. Lucifer a prezentat planurile lui Dumnezeu într-o lumină falsă,

interpretându-le greșit și răstălmăcindu-le, pentru a trezi nemulțumirea și

răzvrătirea. În mod viclean, el i-a făcut pe ascultătorii săi să dea glas

simțămintelor lor; apoi, aceste cuvinte ale lor aveau să fie repetate de el,

atunci când ele serveau scopului său, ca mărturie a faptului că îngerii nu erau

în totul de acord cu conducerea lui Dumnezeu. În timp ce pretindea că este în

mod desăvârșit loial față de Dumnezeu, el susținea că sunt necesare totuși

schimbări în ordinea și legile cerului, pentru stabilitatea guvernării divine.

Astfel, în timp ce acționa pentru a stârni opoziție față de Legea lui

Dumnezeu și pentru a imprima în mintea îngerilor de sub comanda sa propria

lui nemulțumire, în mod ostentativ el căuta să înlăture nemulțumirea și să-i

liniștească pe îngerii nemulțumiți cu ordinea lucrurilor din ceruri. În timp ce

pe ascuns el instiga și încuraja discordia și răzvrătirea, cu o desăvârșită

măiestrie el a lăsat să se înțeleagă că singurul lui scop era acela de a promova

credincioșia față de Dumnezeu și de a păstra armonia și pacea.

Spiritul nemulțumirii astfel aprins își făcea lucrarea sa dezastruoasă.

Deși nu era nici o izbucnire pe față, o înstrăinare a simțămintelor începea --

în mod imperceptibil -- să se dezvolte printre îngeri. Erau unii care priveau

cu simpatie insinuările lui Lucifer împotriva conducerii lui Dumnezeu. Deși

până aici ei au fost într-o perfectă armonie cu ordinea pe care Dumnezeu o

stabilise, acum ei erau nemulțumiți și nefericiți, pentru că nu puteau pătrunde

în planurile Sale de nepătruns; ei erau nemulțumiți cu planul Său de înălțare

a lui Hristos. Ei erau gata să susțină cererea lui Lucifer, de egală autoritate cu

Fiul lui Dumnezeu. Dar îngerii care erau loiali și sinceri au susținut

înțelepciunea și dreptatea ordinii divine, străduindu-se să împace aceste ființe

nemulțumite cu voința lui Dumnezeu. Hristos era Fiul lui Dumnezeu și El

fusese una cu Tatăl mai înainte ca îngerii să fie aduși la existență. El

18

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!