25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

omenească, erau imposibile.

Lumea dinainte de potop gândea că, timp de secole, legile naturii

fuseseră stabile. Ciclul anotimpurilor se desfășura după rânduiala lor. Până la

data aceea nu căzuse niciodată ploaie pe pământ; acesta era udat de către o

ceață sau de rouă. Râurile nu ieșiseră niciodată din matca lor, ci își purtau în

siguranță apele spre mare. Legi fixe țineau apele ca să nu se reverse peste

malurile lor. Dar acești gânditori nu recunoșteau mâna Lui, care a oprit apele

zicând: „Până aici să vii, să nu treci mai departe”. (Iov 38, 11.)

Pe măsură ce timpul trecea, fără ca în natură să se vadă vreo schimbare,

oamenii, a căror inimă a tremurat cândva de frică, au început să se

liniștească. Ei au început să argumenteze, așa cum mulți susțin astăzi, că

natura este mai presus de Dumnezeul naturii și că legile ei sunt așa de trainic

stabilite, încât nici chiar Dumnezeu în persoană nu le poate schimba.

Considerând că, dacă solia lui Noe este corectă, atunci natura și-ar fi ieșit din

făgașul ei, aceștia au făcut ca solia aceea să fie socotită -- de mințile lumii --

o înșelătorie, o mare înșelătorie. Ei și-au manifestat disprețul față de

avertizările lui Dumnezeu, făcând exact ce făcuseră și mai înainte ca solia de

avertizare să fie transmisă. Au continuat petrecerile și mesele lor pline de

îmbuibare; au mâncat și au băut, au sădit și au construit, făcând planuri cu

privire la câștigurile pe care nădăjduiau să le aibă în viitor. S-au dedat la

nelegiuiri și mai mari, fiind mai disprețuitori în neascultarea lor față de

cerințele lui Dumnezeu, pentru a demonstra că nu au nici o teamă de Cel

veșnic. Ei ziceau că, dacă era ceva adevărat în cele spuse de Noe, atunci

bărbații de seamă, înțelepții, pricepuții, oamenii mari ar fi înțeles lucrul

acesta.

Dacă oamenii dinainte de potop ar fi dat crezare avertizării și s-ar fi

pocăit de faptele lor rele, atunci Dumnezeu S-ar fi întors din mânia Sa, așa

cum avea să facă mai târziu cu Ninive. Dar datorită împotrivirii încăpățânate

față de mustrările de conștiință și avertizările profetului lui Dumnezeu,

86

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!