Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

trezită; vinovăția i s-a arătat în toată grozăvia ei. Sufletul lui s-a plecat în
pocăință înaintea lui Dumnezeu. Cu buzele tremurânde a spus: «Am păcătuit
împotriva lui Dumnezeu». Tot răul pe care-l săvârșim lovește, pe lângă cel
căruia îi facem rău, în Dumnezeu în primul rând. David a săvârșit un păcat
îngrozitor față de Urie și Bat-șeba și își dădea seama foarte bine de aceasta.
Dar nemărginit de mare era păcatul lui împotriva lui Dumnezeu.
Cu toate că nu s-ar fi găsit nimeni în Israel care să execute pedeapsa cu
moartea împotriva unsului Domnului, David tremura ca nu cumva, vinovat și
neiertat cum era, să fie lovit imediat de pedeapsa lui Dumnezeu. Dar, prin
profet, i s-a dat solia: «Domnul îți iartă păcatul, nu vei muri». Însă dreptatea
trebuia împlinită. Pedeapsa cu moartea a fost transferată de la David, la fiul
păcatului său. În felul acesta i se dădea împăratului prilej să se pocăiască,
întrucât pentru el suferința și moartea copilului, ca parte a pedepsei, erau
mult mai greu de suportat decât ar fi putut fi propria lui moarte. Profetul a
zis: «Pentru că ai făcut pe vrăjmașii Domnului să-L hulească, săvârșind fapta
aceasta, fiul care ți s-a născut va muri».
Când copilul s-a îmbolnăvit, David s-a rugat să-i fie cruțată viața,
postind și umilindu-se din toată inima. S-a dezbrăcat de haina împărătească,
și-a lăsat coroana la o parte și noapte după noapte a zăcut întins la pământ,
mijlocind cu inima sfâșiată de durere pentru nevinovatul care suferea din
cauza vinovăției lui. «Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ;
dar nu a voit». Adesea, când s-au rostit judecăți asupra unor cetăți sau
persoane, umilința și pocăința au înlăturat pedeapsa și Cel Preamilostiv,
grabnic la iertare, trimitea o solie de pace. Îmbărbătat de gândul acesta,
David a stăruit în rugăciune atâta timp cât a trăit copilul. Aflând că a murit,
s-a supus liniștit hotărârii dumnezeiești. Căzuse cea dintâi lovitură din acea
pedeapsă pe care el însuși o socotise dreaptă; dar David, încrezându-se în
mila lui Dumnezeu, nu era lipsit de mângâiere.
Citind istoria căderii lui David, foarte mulți au pus întrebarea: «Pentru
788